Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a recunoscut că dacă echipa sa pierde duminică meciul împotriva lui Arsenal, șansele ‘cetățenilor’ de a câștiga Premier League în acest sezon se termină, scrie EFE.
City este cu șase puncte în spatele ‘tunarilor’, dar are un meci mai puțin disputat, cele două echipe urmând să se confrunte duminică pe stadionul Etihad.
‘Evident, este o finală. Dacă pierdem, s-a terminat. Dar mai sunt șase meciuri. Șase meciuri sunt multe’, a recunoscut Guardiola vineri într-o conferință de presă.
City a învins deja Arsenal în ultima lor întâlnire directă, în finala Cupei Ligii, iar echipa lui Mikel Arteta intră în acest meci cu o singură victorie în ultimele cinci partide, deși remiza de miercuri împotriva lui Sporting Lisabona i-a asigurat locul în semifinalele Ligii Campionilor.
‘Cu fiecare sezon, Arsenal devine din ce în ce mai bună. Când Arteta a ajuns la club avea probleme. Anul trecut, Liverpool era de neoprit, dar sezonul acesta Arsenal a fost principalul competitor’, a punctat Guardiola.
Pentru meciul de duminică, City va fi lipsită de Ruben Dias, dar l-a recuperat pe Nico O’Reilly.
Întrebat dacă această revenire, în lupta pentru titlu în Premier League, ar fi cea mai mare realizare a sa de la sosirea la City, Guardiola a negat.
‘Pentru mulți jucători noi este bine să fie în această poziție, să învețe pentru viitor și pentru sezoanele următoare. Să fim aici după atâția ani și atâtea titluri este bine, dar nu este cea mai mare realizare a noastră’, a arătat antrenorul lui City.


