Fotbal: Enzo Fernandez este disponibil pentru meciul lui Chelsea cu Manchester United

Mijlocașul lui Chelsea, Enzo Fernandez, a revenit la antrenamentele complete și este disponibil pentru meciul de sâmbătă din Premier League, pe teren propriu, împotriva lui Manchester United, după ce fusese exclus din motive disciplinare, a declarat joi antrenorul Liam Rosenior, scrie Reuters.

Campionul mondial cu naționala Argentinei, în vârstă de 25 de ani, a fost exclus din lotul pentru victoria cu 7-0 asupra echipei de divizia a treia Port Vale din League One, în sferturile de finală ale Cupei Angliei, și pentru înfrângerea de săptămâna trecută cu 3-0 în Premier League în fața lui Manchester City, formația clasată pe locul doi, pe Stamford Bridge.

Fernandez, care a purtat banderola de căpitan în absența accidentatului Reece James, declarase anterior că își va evalua viitorul după Cupa Mondială și și-a exprimat dorința de a locui la Madrid, comentarii pentru care și-a cerut apoi scuze.

‘Enzo a fost cu grupul și s-a antrenat foarte, foarte bine’, a declarat Rosenior reporterilor joi. ‘Așadar, totul merge ca de obicei în ceea ce privește selecția pentru meci. În ceea ce privește antrenamentul său, aplicarea sa la antrenament, Enzo a fost, de asemenea, fantastic.’

Rosenior a oferit, de asemenea, informații despre fundașul Trevoh Chalobah, care nu a mai jucat de la meciul cu Paris Saint-Germain din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, și despre James, care a fost indisponibil de la înfrângerea suferită în fața lui Newcastle United, tot în martie.

‘Trevoh s-a antrenat astăzi, dar nu complet; a fost un antrenament modificat’, a spus Rosenior. ‘Vom lua o decizie în privința lui, dar el este foarte, foarte aproape. Reece este puțin mai departe.’

Chelsea are o singură victorie în ultimele sale cinci meciuri din Premier League și ocupă locul șase cu 48 de puncte, la patru puncte în spatele lui Liverpool, ocupanta locului 5, ultimul care duce în Liga Campionilor. Adversara sa din weekend, Manchester United, este pe locul 3.

‘Te concentrezi pe ceea ce poți controla, adică pe prestația noastră’, a spus Rosenior. ‘Te asiguri că atitudinea, energia și implicarea în joc sunt adecvate. Mă aștept la o prestație bună sâmbătă.’
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Ada Vîlceanu)

Fotbal: Gheorghe Craioveanu – Sper ca Hagi să ajungă măcar la jumătatea trofeelor câștigate de Mircea Lucescu

Gemini oprește reclamele dăunătoare înainte ca utilizatorii să le vadă (raport Google)