Fotbalistul echipei naționale a Țării Galilor, Ethan Ampadu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci dificil împotriva României, dar a subliniat că el și colegii săi sunt pregătiți.
‘Focusul nostru în aceste meciuri amicale este să ne ridicăm nivelul, să ne îmbunătățim relațiile de joc și să învățăm din greșelile din trecut pentru a fi pregătiți de Liga Națiunilor. Radu Drăgușin (n.r. – jucător în Anglia, la Tottenham) a arătat că are calități, l-am urmărit de când a venit în Premier League. Este un jucător muncitor împotriva căruia este greu să joci. Așa că mâine împotriva României va fi dificil, o adevărată luptă. Dar noi toți suntem pregătiți. Am analizat naționala României și pot spune că are mulți jucători de valoare’, a precizat el.
Ethan Ampadu a menționat că se simte confortabil pe orice poziție îl va folosi selecționerul Craig Bellamy.
‘Eu mă simt confortabil jucând pe mai multe poziții pentru că am posibilitatea să învăț ceea ce este specific pentru fiecare dintre ele. Am astfel posibilitatea să îmi îmbunătățesc jocul, am multe de învățat. Eu pe asta mă concentrez, să învăț. Iar cu cât voi fi folosit pe mai multe posturi, cu atât deprinderile mele vor fi mai bune’, a explicat Ampadu, care evoluează de cele mai multe ori fundaș central sau mijlocaș la închidere.
Echipa națională de fotbal a României întâlnește selecționata Țării Galilor, sâmbătă, de la ora 20:45, pe Stadionul Steaua din Capitală, într-o partidă amicală. Acesta este al doilea meci al lui Gheorghe Hagi de la revenirea la conducerea primei reprezentative, după remiza din deplasare, scor 1-1, cu Georgia de marți seara.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Țone, editor online: Andreea Lãzãroiu)


