Căpitanul lui Aston Villa, John McGinn, i-a transmis un mesaj Prințului William, cerându-i să-și scoată cardul de credit pentru festivitățile de după finala Europa League, câștigată de echipa engleză în fața lui Freiburg, informează Reuters.
Youri Tielemans, Emiliano Buendia și Morgan Rogers au marcat în finala de miercuri, în care Villa a învins-o pe Freiburg cu 3-0, iar unul dintre cei mai faimoși fani ai clubului, Prințul William, a sărbătorit victoria în tribune.
‘Este un om elegant. Era în vestiar înainte de meci. Este un mare fan al lui Villa, așa că nu avea de gând să rateze meciul’, a declarat McGinn pentru TNT Sports.
‘Este doar un tip normal. E minunat să avem sprijinul lui și sperăm că va continua și că în seara asta va putea bea câteva pahare cu noi și poate își va scoate cardul de credit la sfârșitul serii’, a adăugat fotbalistul.
William, în vârstă de 43 de ani, a postat pe rețelele de socializare după victorie pentru a o felicita pe Villa, care nu mai câștigase un trofeu european din 1982, când a triumfat atât în Cupa Campionilor Europeni, cât și în Supercupa Europei.
‘O seară uimitoare!! Felicitări tuturor jucătorilor, echipei, staff-ului și tuturor celor care au legătură cu clubul’, a scris Prințul William.
’44 de ani de la ultimele trofee europene! O mențiune specială lui Boubacar Kamara, care a fost accidentat, dar este o parte integrantă a echipei noastre și a ajutat la punerea bazelor acestui succes’, a adăugat el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)

