Clubul de fotbal FC Voluntari a anunțat, luni, pe un site de socializare, transferul portarului sloven Metod Jurhar, care a evoluat ultima oară în țara sa natală, la FC Koper.
‘FC Voluntari anunță transferul portarului sloven Metod Jurhar, care s-a alăturat lotului pregătit de Florin Pîrvu în cantonamentul din Croația. Îi urăm mult succes în tricoul FC Voluntari și cât mai multe meciuri fără gol primit’, se menționează pe pagina oficială de Facebook a grupării ilfovene.
În vârstă de 28 de ani, Metod vine de la FC Koper, formație pentru care a evoluat în ultimele două sezoane.
De-a lungul carierei, el a mai îmbrăcat tricourile echipelor NK Celje și NK Aluminij, iar la nivel internațional a fost selecționat la reprezentativa U21 a Sloveniei.
Portarul Metod Jurhar este al treilea jucător transferat de FC Voluntari în această pauză competițională după fundașul Denis Haruț (n.r. – ultima oară la Sepsi OSK) și fundașul croat Matej Mamic (NK Radomlje).
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea)


