Internaționalul italian Federico Dimarco, fundașul echipei Inter Milano, a fost desemnat cel mai bun jucător din Serie A în sezonul 2025-2026, în cadrul ‘Gran Gala del Calcio’, organizată de Asociația fotbaliștilor profesioniști din Italia (AIC), informează EFE.
Dimarco a cucerit în sezonul trecut titlul în Serie A și Cupa Italiei cu Inter Milano, sub comanda antrenorului român Cristian Chivu.
Titlul de cel mai bun tehnician al sezonului 2025-2026 nu i-a revenit însă lui Chivu, ci spaniolului Cesc Fabregas, care a reușit performanța de a califica echipa Como în Liga Campionilor, pentru prima dată în istoria acestei grupări.
AIC a acordat, totodată, titlul de cel mai bun tânăr jucător din Serie A mijlocașului argentinian Nico Paz, recrutat de Como în urmă cu un an, de la Real Madrid.
Echipa ideală a sezonului 2025-2026 din liga italiană îi are în componență pe portarul Milan Silvar, fundașii Marco Palestra, Alessandro Bastoni, Manuel Akanji și Federico Dimarco, mijlocașii Hakan Calhanoglu, Scott McTominay, Luka Mordic și Nico Paz, și atacanții Lautaro Martinez și Donyell Malen.
În cadrul celei de-a de-a 15-a ediții a galei AIC i-a fost adus un omagiu lui Franco Baresi, fostul căpitan al echipei AC Milan și a selecționatei Italiei, care a încetat din viață pe 31 iulie, la 66 de ani.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)


