Fundașul Cristian Ignat, care la începutul săptămânii și-a reziliat de comun acord contractul cu FC Rapid, a semnat, miercuri, cu echipa de fotbal CFR Cluj, anunță gruparea ardeleană pe site-ul său oficial.
‘Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Cristian Ignat este noul nostru fundaș central. Îi urăm multă baftă și cât mai multe realizări alături de CFR Cluj!’, se menționează pe site-ul citat.
În vârstă de 23 de ani, Ignat și-a început cariera în Republica Moldova, iar în 2019, acesta a făcut pasul către FC Rapid București, echipă pentru care a bifat 37 de partide în primele două eșaloane.
De-a lungul carierei, fundașul a mai fost împrumutat la formații precum CS Mioveni și Unirea Constanța, iar în sezonul trecut a îmbrăcat tricoul celor de la Petrolul Ploiești.
La nivel internațional, Ignat a strâns numeroase prezențe pentru selecționatele de juniori ale României.
Ignat este cel de-al zecelea transfer realizat în această săptămână de CFR Cluj, grupare care a avut interdicție la transferuri până în ultima zi de mercato. În primele două zile ale săptămânii, clubul ardelean a mai semnat contracte cu portarul Arpad Tordai, fundașii Leo Saca și Iva Ghelașvili, mijlocașii Ervin Omic, Cristian Perea și Adi Nalic și atacanții Billel Omrani, Jelani Dumas și Sergiu Buș. AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)


