Germania a învins Finlanda cu scorul de 4-0 la Mainz, duminică seară, într-unul dintre cele două meciuri de pregătire pentru Cupa Mondială 2026, ultima partidă de acasă înainte de deplasarea în Statele Unite, transmite AFP.
În prima repriză, deschiderea scorului a venit de la Deniz Undav (minutul 34), înainte ca Florian Wirtz (48), din nou Undav (57), apoi Jamal Musiala (63) să mărească scorul în repriza a doua, împotriva unei slabe echipe a Finlandei. Musiala nu mai jucase pentru națională din martie anul trecut.
După o zi de odihnă luni, germanii vor zbura marți la Chicago pentru a doua fază de pregătire în vederea Cupei Mondiale 2026 (11 iunie – 19 iulie) și un test final împotriva Statelor Unite pe 6 iunie.
În Grupa E, germanii vor debuta pe 14 iunie la Houston (Texas) împotriva echipei Curacao, înainte de a întâlni Cote d’Ivoire pe 19 iunie la Toronto (Canada), apoi Ecuadorul pe 24 iunie la East Rutherford (New Jersey).
Împotriva Finlandei, selecționerul german Julian Nagelsmann a testat câțiva jucători, ca Lennart Karl pe aripa dreaptă, Nathaniel Brown pe postul de fundaș stânga sau Felix Nmecha la mijlocul terenului.
În poartă, Oliver Baumann a fost titular în absența lui Manuel Neuer, care a revenit asupra retragerii de la națională pentru CM 2026, dar nu este complet refăcut după ce a acuzat dureri la gamba stângă.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)


