Getafe a învins vineri seara cu 2-0 pe teren propriu pe Valladolid, în meciul care a deschis etapa a 14-a din La Liga.
Pe Coliseum Alfonso Perez, gazdele au punctat prin Alvaro Rodriguez (70) şi Allan Nyom (73). Cu 13 puncte, Getafe este momentan pe locul 15 în clasament, în timp ce Valladolid este pe penultimul loc, 19, cu 9 puncte.
Etapa continuă cu partidele programate sâmbătă şi duminică, liderul FC Barcelona urmând să se deplaseze la Celta Vigo.
FC Barcelona, Real Madrid şi Atletico Madrid se află pe podium cu 33, 27, respectiv 26 de puncte. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)