Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a transmis un mesaj, prin intermediul paginii sale de Facebook, prin care deplânge dispariția celebrului fundaș italian Franco Baresi, la vârsta de 66 de ani.
”Unele dueluri rămân pentru totdeauna în memorie. Am avut plăcerea sa joc împotriva lui Franco Baresi, un mare campion, o legenda a fotbalului mondial. Odihnește-te în pace, Franco!”, a transmis Hagi.
Fostul internațional român Aurel Țicleanu, membru al ”Craiovei Maxima”, a avut de asemenea cuvinte elogioase la adresa lui Baresi, împotriva căruia a jucat în 1982 într-un meci Italia – România.
”Aflu cu mare tristețe că fostul mare jucător Franco Baresi (8 mai 1960 – 31 iulie 2026) s-a stins din viață noaptea trecută! A debutat în echipa națională la un meci la Florența contra României, Italia fiind proaspăta deținătoare a Cupei Mondiale cucerite în Spania 1982! El a debutat, iar mie mi-a arătat cartonașul roșu un arbitru francez, Georges Konrath, chiar dacă nu l-am atins pe Bruno Conti, care a simulat îngrozitor! Vă rog să vedeți și componența celor două echipe! Jucători imenși, uriași, nu? Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!”, a scris Țicleanu pe pagina sa de socializare.
Legendarul fundaș italian Franco Baresi, căpitan emblematic al echipei de fotbal AC Milan în anii 80-90, cu care a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și șase titluri în Serie A, a încetat din viață la 66 de ani, a anunțat clubul lombard, vineri, citat de AFP.
”Milan deplânge dispariția lui Franco Baresi care va rămâne pentru totdeauna, ca și tricoul său cu numărul șase, o parte inseparabilă și fundamentală din ADN-ul și istoria clubului”, a scris AC Milan, al cărui vicepreședinte de onoare era din 2020.
Campion mondial cu Italia (fără a fi jucat vreun meci) la turneul final din 1982 și finalist la CM 1994, Baresi este considerat drept unul dintre cei mai mari libero din istorie.
AC Milan nu a precizat cauza decesului, dar Baresi a suferit o intervenție chirurgicală în august 2025 pentru a i se extirpa un nodul pulmonar.
Născut în Lombardia, în mai 1960, Franchino ‘Franco’ Baresi a început să joace pentru echipele de juniori ale clubului în 1974, înainte de a se alătura primei echipe în 1978, la 17 ani și 11 luni. El a devenit titular la 18 ani, iar apoi căpitan la 22 de ani, simțul său de anticipație și al deposedării, precum și caracterul de lider compensând un fizic considerat delicat.
El a format împreună cu Paolo Maldini, Mauro Tassotti și Alessandro Costacurta o defensivă redutabilă în Europa.
Baresi, care s-a clasat al doilea în clasamentul ”Balonului de Aur” din 1989, după coechipierul său olandez Marco Van Basten, s-a retras din activitate în 1997, după 719 meciuri jucate pentru rossoneri, un record doborât doar de Paolo Maldini.
Franco Baresi a adunat și 81 de selecții pentru ”Squadra Azzurra”.
După ce a făcut parte din lot la Cupa Mondială din 1982, Baresi a ratat ediția din 1986, din cauza unui dezacord cu selecționerul.


