in

Fotbal: Hugo Broos confirmă despărţirea de naţionala Africii de Sud şi îşi anunţă retragerea

Fotbal: Hugo Broos confirmă despărţirea de naţionala Africii de Sud şi îşi anunţă retragerea

La 74 de ani, antrenorul belgian Hugo Broos a decis să îşi încheie cariera de antrenor, demisionând vineri din funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Africii de Sud.

Hugo Broos a declarat că nu îşi va reînnoi contractul de antrenor principal al echipei naţionale a Africii de Sud la expirarea acestuia, în ultima zi a lunii iulie 2026, a anunţat vineri Asociaţia Sud-Africană de Fotbal. Belgianul în vârstă de 74 de ani se află la conducerea echipei Bafana Bafana din mai 2021, conducând-o spre un loc trei la Cupa Africii pe Naţiuni din 2023 şi spre prima calificare din grupe la o Cupă Mondială, în optimile de finală ale ediţiei 2026, unde a fost eliminată după o înfrângere împotriva Canadei.

Asociaţia Sud-Africană de Fotbal i-ar fi oferit lui Broos o prelungire a contractului până la sfârşitul Cupei Africii pe Naţiuni din 2027, dar acesta a decis în cele din urmă să se retragă din antrenorat, aşa cum sugerase înainte de începerea Cupei Mondiale.

La 74 de ani şi 75 de zile, Broos a devenit cel mai în vârstă antrenor care a câştigat un meci într-o finală a Cupei Mondiale, după ce echipa sa a învins Coreea de Sud în ultimul meci din Grupa A.

Următorul meci al Africii de Sud va fi startul preliminariilor Cupei Africii pe Naţiuni din 2027, unde va înfrunta, pe teren propriu, Guineea, la sfârşitul lunii septembrie.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Oficial al Casei Albe: Nu au fost confiscate drone echipate cu arme în timpul Cupei Mondiale

Oficial al Casei Albe: Nu au fost confiscate drone echipate cu arme în timpul Cupei Mondiale

Trump confirmă că SUA nu au ajuns la un acord cu Ucraina pentru fabricarea rachetelor Patriot, dar încă discută

Trump confirmă că SUA nu au ajuns la un acord cu Ucraina pentru fabricarea rachetelor Patriot, dar încă discută