Antrenorul român Cristian Chivu a apreciat ‘curajul și caracterul’ de care a dat dovadă Inter Milano în meciul cu Real Madrid și a subliniat că echipa se află ‘pe drumul cel bun’, informează site-ul Football Italia.
Nerazzurri au avut un început perfect de sezon în Serie A, încununat de o revenire spectaculoasă: ei au întors scorul de la 0-2 și au învins-o pe Napoli cu 3-2, grație unui gol marcat în minutele adiționale.
Cu toate acestea, deși au avut o posesie superioară, milanezii au fost învinși cu 2-1 de Real Madrid în meciul din prima etapă a Ligii Campionilor, în mare parte din cauza a două gafe uriașe.
Federico Dimarco a ratat acel meci și revine în lot pentru meciul de luni cu Udinese, din Serie A, în timp ce Djed Spence încă se recuperează după o accidentare.
‘Veți vedea cum sunt ceilalți când veți vedea lista lotului’, a spus zâmbind Chivu într-o conferință de presă.
‘Hakan Calhanoglu avea deja o accidentare înainte de finala Cupei Italiei și de Cupa Mondială. Noi am văzut criticile pe care el și ceilalți jucători turci le-au primit. Suntem nerăbdători să-i readucem în formă pe toți cei a căror pregătire de presezon a fost afectată de Cupa Mondială’, a afirmat tehnicianul campioanei Italiei.
‘Trebuie să ne pregătim pentru fiecare meci în același mod, conștienți că Udinese dispune de forță fizică și calitate, care ne pot crea probleme. Antrenorul lor a făcut o treabă excelentă în ultimii ani, în ciuda numeroaselor schimbări de lot din această perioadă’, a adăugat el.
Deși Inter a suferit încă o înfrângere în Liga Campionilor, după dezamăgirea din sezonul trecut, felul în care a abordat meciul de pe Bernabeu a fost încurajator.
‘Obiectivul este să continuăm să creștem și să ne dezvoltăm. E prea devreme să tragem concluzii, întrucât suntem încă la începutul sezonului. Dacă ne luăm doar după rezultate, pot exista unele critici, dar eu văd lucruri bune și nu ne concentrăm doar pe acest aspect. Urmărim principiile pe care dorim să le aplicăm, fără a ne pierde încrederea în aspectele pozitive observate în meciurile cu Napoli și Real Madrid. Analizez cele două meciuri împreună, pentru că am consumat multă energie împotriva lui Napoli în acea revenire, iar 72 de ore mai târziu eram pe Bernabeu. Mi-au plăcut curajul, caracterul și reacția după greșeli. Rețin aspectele pozitive, pentru că acesta este drumul pe care vrem să mergem’, a spus Chivu.
În sezonul trecut, Inter a fost eliminată devreme în Liga Campionilor, dar a câștigat campionatul și Cupa Italiei.
‘Ultimele meciuri din Liga Campionilor nu au decurs așa cum ne-am dorit, am câștigat doar unul din ultimele șapte, dar nu am văzut o echipă care să-și piardă moralul. Dimpotrivă, am văzut o echipă care a simțit că a ratat o ocazie la Madrid, pentru că am jucat atât de bine. Puteam obține rezultate mai bune și trebuie să progresăm, suntem conștienți de asta. Inter este obișnuită cu presiunea, dar esențială este încrederea în propriile forțe. Părerile celorlalți nu sunt problema noastră. Fiecare este liber să-și exprime opinia. Responsabilitatea noastră este să fim conștienți de ceea ce suntem și de procesul de dezvoltare pe care ni-l dorim pentru viitor’, a declarat Chivu.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)


