in

Fotbal: Lionel Messi a sărbătorit Premiul Prințesa de Asturia alături de copii

Fotbal: Lionel Messi a sărbătorit Premiul Prințesa de Asturia alături de copii

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a sărbătorit joi Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport alături de peste șase mii de persoane, majoritatea copii, care au participat la întâlnirea sa cu comunitatea educațională, informează EFE.

Tribunele Palatului Sporturilor din Oviedo, capitala Asturiei, au fost prea mici pentru omagiul adus lui Messi, care a servit drept eveniment de închidere pentru inițiativa ‘El juego de 10’ (Jocul numărului 10), promovată de Fundația Prințesa de Asturia ca parte a programului cultural ‘Ia cuvântul’.

După primirea premiului de către Messi, aproximativ 1.500 de elevi din școlile asturiene au lucrat la crearea unui nou set de reguli pentru fotbal, bazate pe incluziune, respect și fair-play, valori inspirate din viața starului argentinian.

Pe o scenă verde decorată cu mingi de fotbal și fotografii ale starului argentinian, și cu o poartă așezată pe o parte, formând inițiala numelui său de familie, Messi a fost primit cu entuziasm din tribunele pline cu steaguri și tricouri în culorile albastru deschis și alb.

În timpul evenimentului, găzduit de jurnalistul Chisco Garcia, Messi a rememorat lunga perioadă petrecută în Spania și și-a exprimat recunoștința pentru afecțiunea continuă pe care o primește. ‘Este o fericire enormă’, a remarcat el.

Ca răspuns la întrebările mai multor elevi care participau la ‘Jocul numărului 10’, Messi a recunoscut că, atunci când pășește pe teren, obiectivul său este întotdeauna ‘să câștige” practicând un sport ‘frumos’ precum fotbalul, care este și ‘un joc pentru a-ți face prieteni’, care unește și apropie oamenii.

Un Messi prietenos și abordabil i-a avertizat, totuși, pe copiii care încep să joace fotbal că ‘important este să se bucure de el’ și a deplâns atitudinea unor părinți ‘care încearcă să-i influențeze făcând presiuni asupra lor și, în loc să-i ajute, le fac rău’.

‘Am făcut totul pentru că am avut un vis’, a declarat el, referindu-se la mutarea sa din Rosario, orașul său natal, după ce a semnat cu FC Barcelona în copilărie, despre care a amintit că a fost învățat ‘de la o vârstă fragedă să-și respecte coechipierii li adversarii’.

În opinia lui Messi, este necesar să ‘te bucuri de proces și să nu te concentrezi doar pe rezultat’, deoarece, pentru a crește, ‘trebuie să înveți din înfrângere’ și să știi să pierzi, precum și să câștigi.

Spaniolul Santi Cazorla, fostul jucător al echipelor Real Oviedo, Arsenal Londra, Villarreal și Malaga, s-a alăturat și el omagiului adus numărului 10 argentinian. Messi a spus că a auzit întotdeauna lucruri minunate de la coechipierii săi de la Barca despre faptul că este ”o persoană extraordinară’.

Cazorla a răspuns amintind că atunci când juca împotriva Barcelonei, oamenii îi spuneau pe stradă: ‘Să vedem dacă Messi nu joacă’, dar el l-a vrut mereu pe teren. ‘Când visezi să fii fotbalist, este pentru a te confrunta cu jucători de genul acesta’, a subliniat spaniolul.

La șaisprezece zile după ce Messi și-a luat rămas bun de la echipa națională a Argentinei pe Stadionul Monumental, o altă mulțime, care a umplut străzile din jurul Palatului Sporturilor din Oevido cu o oră înainte de eveniment (biletele s-au epuizat în treisprezece minute), i-a mulțumit pentru cariera sa în ajunul primirii Premiului Prințesa de Asturia, adaugă EFE.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)

#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)