Clubul Manchester City ‘își merită trofeele’, deși a fost găsit vinovat de încălcarea reglementărilor financiare ale ligii engleze în perioada 2009-2018, a declarat, marți, Luis Enrique, antrenorul echipei Paris Saint-Germain, în ajunul meciului din Liga Campionilor la fotbal dintre cele două echipe, relatează AFP.
La sfârșitul lunii septembrie, o comisie independentă a Premier League a stabilit că gruparea din Manchester și-a accelerat dezvoltarea sportivă după preluarea sa în 2008 de către șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan – membru al familiei regale din Emirate -, în special prin umflarea veniturilor și reducerea costurilor cu 1 miliard de euro, folosind acorduri comerciale fictive cu companii din statul din Golf.
Deși clubul a contestat decizia, mai multe personalități marcante ale fotbalului englez din acea perioadă au cerut retragerea trofeelor cucerite atunci – în special a celor trei campionate.
‘Va trebui să așteptăm decizia finală a celor responsabili de această hotărâre’, a comentat Luis Enrique. ‘Așteptăm și sper ca totul să se termine cu bine pentru Manchester City, deoarece consider că ceea ce au realizat pe teren de-a lungul anilor este incredibil. Trofeele câștigate pe teren rămân pe teren. Merită acele victorii și sper să reușească să evite această sancțiune. Asta este părerea mea’, a comentat tehnicianul iberic.
Antrenorul spaniol a minimalizat, de asemenea, importanța meciului de miercuri, subliniind că soarta sezonului european se va decide cu adevărat în primăvară, nu în toamnă.
‘Acest rezultat nu are nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla pe viitor. În ianuarie se poate vedea adevăratul nivel al echipei. (…) După cinci sau șase luni, lucrurile stau cu totul altfel. Multe echipe se schimbă’, a spus Enrique.
‘Dar este un meci interesant în această fază, plăcut de urmărit. Și e motivant pentru noi să încercăm să jucăm din nou la nivelul nostru’, a adăugat antrenorul deținătoarei trofeului.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

