Președintele Franței, Emmanuel Macron, a intervenit pentru a bloca proiectul de privatizare a unor competiții FIFA, inițiat de președintele acestei organizații, Gianni Infantino, care a fost între timp abandonat, informează EFE.
Conform ediției de luni a ziarului L’Equipe, Marcon a inițiat mai multe apeluri pentru a obține sprijin împotriva unui proiect despre care consideră că ar putea submina valorile de solidaritate ale fotbalului.
Surse apropiate de palatul Elysee au confirmat pentru L’Equipe că opoziția sa față de proiect este similară cu poziția sa împotriva Superligii din 2021.
‘El vrea să păstreze unitatea fotbalului mondial și să evite orice fractură durabilă între continente și confederații, acesta este rolul său diplomatic’, au declarat sursele respectiv, justificând intervenția liderului francez în această chestiune sportivă.
Macron și-a arătat sprijinul deplin pentru președintele UEFA, Alexander Ceferin, care a condus opoziția față de planul lui Infantino de a deschide 20% din activitățile sportive organizate de FIFA către capital privat, cu scopul de a genera aproximativ 3,6 miliarde de euro.
Președintele Franței, care consideră că finanțele FIFA sunt solide și crede că profiturile sale ar trebui direcționate către țările cele mai defavorizate, a efectuat mai multe apeluri telefonice, inclusiv unul către Ceferin, înainte de declarația fermă a UEFA împotriva proiectului.
De asemenea, Macron a purtat discuții cu președintele Confederației Africane de Fotbal (CAF), sud-africanul Patrice Montsepe, și cu Infantino însuși, potrivit L’Equipe.
Proiectul președintelui FIFA, deși abandonat oficial pe 1 august, s-ar putea să-și fi lăsat amprenta, deoarece Franța ia în considerare retragerea sprijinului pentru realegerea lui Infantino la Congresul care va avea loc în martie anul viitor în Maroc.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)

