Echipa de fotbal Manchester City a fost supusă în ultimele două săptămâni unor mari presiuni mediatice, dar duminică, pe Anfield, antrenorul Enzo Maresca le-a spus jucătorilor săi că cea mai bună modalitate de a acoperi acele speculații exterioare este de a câștiga meciuri, așa cum a reușit cu Liverpool (3-0), scrie Reuters.
Liderul din Premier League a făcut diferența pe tabelă după ce ”cormoranii” au rămas în zece, Ryan Gravenberch fiind eliminat pentru al doilea cartonaș galben (62). Echipa antrenată de Enzo Maresca s-a impus prin golurile marcate de Erling Haaland (65), Jeremy Doku (68) și Rayan Cherki (78), iar City se menține lider cu un avans de trei puncte față de Arsenal, campioana en titre.
În primul meci disputat după ce o comisie independentă a găsit clubul vinovat de 114 încălcări ale regulilor financiare ale ligii, City a fost întâmpinată cu huiduieli asurzitoare și scandări ostile, dar a părăsit Anfield în timp ce propriii suporteri dominau atmosfera sonoră.
A fost exact reacția pe care Maresca o ceruse de la jucătorii săi: ”Trebuie să învățăm să gestionăm toate aceste speculații din exterior generate de situația actuală, pentru că ele nu vor dispărea niciodată. În același timp însă, noi trebuie să ne facem auziți în propriul nostru mod, iar asta înseamnă să câștigăm meciuri, exact așa cum am făcut astăzi (duminică, n.r.). La finalul partidei, fanii noștri au fost cei care au cântat, așa că atmosfera de sărbătoare ne-a aparținut nouă, nu celor de la Liverpool”.
Italianul știe că ostilitatea probabil nu va dispărea; primirea ostilă de duminică, de pe Anfield, este un semn al ceea ce îi așteaptă pe cei de la City în deplasări, până va veni verdictul privind apelul formulat împotriva deciziei legate de regulile financiare.
”Cred că la toate meciurile din deplasare va exista acest zgomot. De aceea spun că trebuie să învățăm să gestionăm zgomotul, dar, în același timp, trebuie să facem propriul nostru zgomot. Zgomotul nostru înseamnă: cine cântă la final? Acesta trebuie să fie obiectivul nostru în acest moment”, a spus Maresca, cel care și-a îmbrățișat cu putere stafful tehnic la fluierul final, înainte de a merge glonț, împreună cu jucătorii, spre sectorul rezervat fanilor oaspeți pentru a sărbători.
Reacția celor de la City pe teren a oglindit atitudinea sfidătoare afișată în afara acestuia. Directorul executiv al clubului, Ferran Soriano, și directorul sportiv Hugo Viana au călătorit alături de echipă la Anfield, un gest de unitate înaintea uneia dintre cele mai dificile partide din calendar, chiar și în vremuri mai puțin tulburi.
”Am fost cu toții împreună. Având în vedere importanța meciului – în deplasare la Liverpool, pe Anfield -, cred că a fost o idee bună din partea clubului ca toți să fim alături; este acea unitate de care avem nevoie în acest moment”, a spus Maresca.
Antrenorul a recunoscut că jucătorii au trecut prin momente dificile în ultimele două săptămâni, dar a lăudat modul în care au reușit să ignore agitația și să se concentreze pe fotbal: ”Nu a fost ușor pentru jucători după ultimele două săptămâni. Cred că au gestionat foarte bine întreaga situație. În acest moment, întreaga organizație are nevoie de o victorie precum cea de astăzi. Este un lucru bun pentru noi, stafful tehnic. Este bine pentru jucători. Este bine pentru suporteri. Este bine pentru club”.


