Pentru al doilea an consecutiv, cluburile din Premier League, prima divizie a campionatului de fotbal al Angliei, și-au doborât recordul de cheltuieli într-o singură fereastră de transferuri în această vară, ajungând la aproape 3,5 miliarde de lire sterline, adică aproximativ 4 miliarde de euro, informează AFP.
Impulsionată de ultimele două zile frenetice, fereastra de transferuri de vară, care s-a închis marți la ora 22:00 GMT în Marea Britanie, a depășit recordul de anul trecut, de 3,6 miliarde de euro.
Manchester City a jucat un rol important în acest sens. În ultimele ore de mercato, clubul a finalizat transferul mijlocașului argentinian Enzo Fernandez de la Chelsea. Evaluată de presă la 145 de milioane de euro, tranzacția egalează suma record plătită de Liverpool în 2025 pentru a-l achiziționa pe atacantul central Alexander Isak de la Newcastle.
Pe lângă Fernandez, ”cetățenii” i-au mai transferat pe mijlocașii Elliot Anderson (135 milioane euro) și Ayyoub Bouaddi (100 milioane euro) pentru a compensa plecările lui Rodri, Bernardo Silva, Nico Gonzalez și Tijjani Reijnders. Odată cu sosirea atacantului senegalez Iliman Ndiaye de la Everton, Manchester City a cheltuit peste 450 de milioane de lire sterline (aproximativ 525 milioane de euro) în această vară.
Liverpool, rămasă fără mai mulți jucători importanți, l-a transferat pe Bradley Barcola de la Paris Saint-Germain pentru o sumă care ar putea ajunge la 145 de milioane de euro, incluzând clauze suplimentare și bonusuri.
În cadrul procesului său de reconstrucșie, Chelsea i-a transferat pe Morgan Rogers (provenit de la Aston Villa) pentru 136 de milioane de euro, precum și pe Maxence Lacroix, Emiliano Martinez, Jordan Henderson și Danny Welbeck. La rândul său, după un sezon dezamăgitor, Tottenham a cheltuit peste 350 de milioane de euro.
În total, peste jumătate dintre cele 20 de cluburi din primul eșalon englez și-au doborât propriile recorduri de transfer, mai multe tranzacții depășind pragul de 100 de milioane de lire sterline.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)


