in ,

Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională

Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională

Lionel Messi a marcat două goluri sâmbătă contribuind la victoria cu 4-0 a echipei sale, Inter Miami, în fața celor de la DC United în Major League Soccer (MLS) – primele reușite după recenta retragere de la echipa națională a Argentinei, scrie AFP.

Messi, în vârstă de 39 de ani, a înscris de două ori (în minutele 47 și 60), ajutându-și echipa să obțină a doua victorie din ultimele 11 meciuri de campionat.

Cu 23 de goluri, câștigătorul a opt Baloane de Aur este cel mai bun marcator al campionatului și ocupă locul al doilea la capitolul pase decisive (13). El ar putea fi desemnat cel mai valoros jucător (MVP) al ligii pentru al treilea sezon consecutiv.

‘La Pulga’ (Puricele) – care a disputat marți ultimul său meci pentru naționala Albiceleste – a transformat mai întâi o pasă primită de la Luis Suarez cu piciorul său stâng, pentru ca, 13 minute mai târziu, să reușească o cursă spectaculoasă, depășind trei fundași adverși și să marcheze.

Deținătoarea titlului, Inter Miami, traversează o perioadă dificilă, dar continuă să vizeze la un al doilea titlu consecutiv – o performanță neatinsă de nicio echipă de la Los Angeles Galaxy în sezoanele 2011-2012.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona

Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură, de luni dimineața

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură, de luni dimineața