in ,

Fotbal: Ousmane Dembele este un jucător-cheie pentru PSG, a spus antrenorul Luis Enrique

Fotbal: Ousmane Dembele este un jucător-cheie pentru PSG, a spus antrenorul Luis Enrique

Fotbalistul Ousmane Dembele ‘a fost, este și va fi un jucător-cheie’ pentru PSG, a declarat antrenorul campioanei Europei, Luis Enrique, citat de site-ul eurosport.fr.

Absent de la deplasarea la Lille după ce a fost menajat de PSG, Ousmane Dembele s-a aflat în centrul atenției de când a fost înlocuit la pauza meciului cu Rennes, din prima etapă a sezonului de Ligue 1 (scor 2-2). Într-o conferință de presă, Luis Enrique a încercat să risipească zvonurile privind eventuale sancțiuni disciplinare sau un conflict cu atacantul său, exprimându-se în termeni extrem de laudativi la adresa câștigătorului Balonului de Aur din 2025.

După meciul de la Rennes, Luis Enrique a transmis un mesaj extrem de ferm, reamintind că niciun jucător nu are un statut garantat și că fiecare trebuie să demonstreze zilnic că își merită locul în echipă. ‘Trebuie să ieși din zona ta de confort’, a declarat tehnicianul spaniol când a fost întrebat despre decizia de a-l înlocui pe Dembele într-un meci încheiat la egalitate, după o dublă a lui Ferran Torres.

Marți, două zile mai târziu, PSG a anunțat că atacantul său va primi câteva zile de pauză și nu va relua antrenamentele până la începutul săptămânii viitoare, astfel că nu a fost în lotul pentru deplasarea la Lille. Acest lucru a alimentat speculațiile privind o posibilă sancțiune mascată, mai ales că ziarul L’Equipe a dezvăluit existența unei discuții între Dembele și Luis Enrique după meciul de la Rennes, un schimb de replici inițial destul de tensionat, înainte ca cei doi să cadă de acord asupra acestei perioade de odihnă.

Într-o conferință de presă susținută joi, Luis Enrique a fost rapid întrebat despre acest subiect. Antrenorul parizian a explicat că decizia a făcut parte din strategia sa de gestionare a lotului și a reafirmat cu tărie importanța internaționalului francez pentru echipă. ‘Sunt un mare admirator al lui Dembele’, și-a început Luis Enrique discursul, înainte de a confirma statutul jucătorului: ‘A fost, este și va fi un jucător-cheie pentru noi’.

‘Sunt convins că suntem pe drumul cel bun. În jurul lui PSG se iscă mereu rumoare ori de câte ori se ia o decizie dificilă. Este perfect normal; e vorba doar despre un meci, suntem o echipă și așa stau lucrurile. Trebuie să acceptăm acest lucru. Cred că jucătorii sunt obișnuiți cu modul în care gestionez situația și sunt convins că abordarea mea ne va permite să atingem același nivel ca în trecut’, a continuat să explice spaniolul.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș: Doi parașutiști militari au fost transportați la spital în urma unei rafale de vânt

Mureș: Doi parașutiști militari au fost transportați la spital în urma unei rafale de vânt

UPDATE Tramvaiele 41 şi-au reluat circulaţia, după 90 de minute de blocaj

UPDATE Tramvaiele 41 şi-au reluat circulaţia, după 90 de minute de blocaj