Fotbal: Pagina de web a clubului Real Madrid rămâne cea mai vizitată din lume

Pagina de internet a lui Real Madrid se menţine pentru al optulea an consecutiv cea mai vizitată din lume la nivel de club, cu o medie de 8,9 milioane accesări pe lună, un total de 68 de milioane de utilizatori unici pe an, cu o creştere de 2% faţă de anul precedent, scrie EFE.

Conform datelor de analiză digitală SimilarWeb, Real Madrid domină acest clasament cu 8,9 milioane vizite pe lună, urmat de FC Liverpool (8,2 milioane), Manchester United (6,9 milioane) şi Arsenal (6,4 milioane). FC Barcelona ocupă doar locul opt, cu o medie de 3,2 milioane de accesări.

Realmadrid.com a înregistrat peste 131 de milioane de sesiuni pe internet, ceea ce reprezintă o creştere de 11% faţă de sezonul 2022-23, şi 419 milioane de vizualizări unice de pagini, dintre care 53,7% din traficul total este concentrat în grupa de vârstă între 18 şi 34 de ani.

Cu versiuni în limbile spaniolă, engleză, franceză, germană, portugheză, japoneză, chineză şi arabă, vizitarea paginei web de pe dispozitivele mobile a crescut vertiginos, ajungând la 78% anul acesta. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Şefa PAID: Fonduri de 1,3 miliarde de euro pot fi aduse, în orice moment, în ţară pentru despăgubiri

Nicolae Ciucă, în vizită la noua Unitate de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Copii Iaşi: E păcat să aveţi o asemenea dotare, dar să nu aveţi personal – FOTO