Paris Saint-Germain a învins-o pe Angers cu scorul de 3-0, sâmbătă, în deplasare, într-o partidă din etapa a 31-a a primei ligi franceze de fotbal, relatează AFP.
Campioana Franței și a Europei s-a desprins la șase puncte de principala sa urmăritoare, RC Lens, care a smuls un egal la Brest, 3-3, după ce a fost condusă cu 3-0 la pauză.
Soarta titlului în Ligue 1 se va decide probabil pe 13 mai, la Lens, unde se vor înfrunta primele două clasate.
PSG a câștigat la Angers prin golurile marcate de Kang-In Lee (7), Senny Mayulu (39) și de Lucas Beraldo (52).
Singurele umbre care au atins această victorie au fost accidentarea lui Achraf Hakimi, care a fost schimbat la pauză, cu trei zile înaintea derby-ului cu Bayern Munchen, din semifinalele Ligii Campionilor, și eliminarea lui Goncalo Ramos (74).
Rezultatele înregistrate în etapa a 31-a din Ligue 1:
Vineri
Brest – Lens 3-3
Au marcat: Guindo (7), Tousart (24), Ebimbe (42), respectiv Thauvin (60), Abdallah Sima (64), Saint-Maximin (90+4).
Sâmbătă
Lyon – Auxerre 3-2
Au marcat: Roman Iaremciuk (19, 71), Tolisso (66), respectiv Sinaly Diomandé (34), Okoh (88).
Angers – Paris Saint-Germain 0-3
Au marcat: Kang-in Lee (7), Mayulu (39), Beraldo (52).
Toulouse – Monaco 2-2
Au marcat: Russell-Rowe (61), Emersonn (90), respectiv Teze (6), Lamine Camara (18).
Duminică se vor juca partidele Lorient – Strasbourg, Rennes – Nantes, Le Havre – Metz, Paris FC – Lille și Marseille – Nice.
Clasament:
1. Paris Saint-Germain 69 puncte (30 jocuri)
2. Lens 63 (30)
3. Lyon 57 (31)
4. Lille 54 (30)
5. Rennes 53 (30)
6. Marseille 52 (30)
7. Monaco 51 (31)
…


