Internaţionalul spaniol Rodri, mijlocaşul campioanei Angliei, Manchester City şi recentul câştigător al trofeului Balonul de Aur, s-a declarat „onorat” de interesul „celui mai bun club din istorie”, Real Madrid, într-un interviu acordat postului de radio Cadena Ser.
Rodri este legat prin contract până în iunie 2027 de Manchester City, dar nu a închis uşa unei posibile sosiri la clubul madrilen pe viitor, în cazul unei despărţiri de „cetăţeni”.
„Evident, când te cheamă Real Madrid, cel mai bun club din istorie şi cel mai titrat, cu tot ceea ce înseamnă asta, este o onoare. Trebui să-i acorzi întotdeauna atenţie” a spus Rodri în cadrul unei emisiuni a postului respectiv.
Mijlocaşul a precizat însă că sunt şanse să-şi încheie cariera în Premier League, unde se simte foarte bine: „Ar putea fi o posibilitate să-mi închei cariera în Anglia. Mă simt foarte bine acolo, iubesc fotbalul englez, iar Manchester City este un club fantastic”.
Rodri l-a lăudat apoi pe actualul său antrenor, Pep Guardiola, care i-a permis să ajungă ”la un nivel superior”. „Este o bucurie că a decis să continue, a fost antrenorul cu cea mai mare influenţă din cariera mea”, a comentat fotbalistul decizia tehnicianului spaniol de a-şi prelungi cu doi ani contractul cu Manchester City, până în 2027.
În vârstă de 28 de ani, Rodri este în prezent indisponibil din cauza unei grave accidentări la genunchi pe care a suferit-o în cursul derby-ului cu Arsenal Londra din luna septembrie.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)