Legendarul fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va reveni pe teren, la 46 vârsta de ani, cu ocazia unui meci demonstrativ cu Ravenna, club italian din Serie C, în cadrul unui acord promoțional care va fi dezvăluit oficial săptămâna viitoare, potrivit presei locale de sâmbătă, citată de EFE.
Fostul jucător al echipelor FC Barcelona, AC Milan și al naționalei Braziliei va fi prezentat pe 23 iunie la un eveniment planificat la Miami, Florida, unde clubul italian va dezvălui detaliile unui acord care a generat entuziasm considerabil atât în Italia, cât și în străinătate.
‘Abia aștept să mă întorc la dansul cu mingea și la scrisul unei noi povești alături de Ignazio și întreaga familie Cipriani. Fotbalul a fost întotdeauna o sursă de bucurie pentru mine și vreau să aduc același spirit la Ravenna’, a relatat presa italiană, citându-l pe fostul fotbalist brazilian.
Inițiativa a fost promovată de proprietarul clubului Ravenna, Ignazio Cipriani, un om de afaceri stabilit de ani de zile în Statele Unite, cu care Ronaldinho menține o prietenie strânsă și ar putea chiar să achiziționeze o participație la club.
Ronaldinho, câștigător al Cupei Mondiale cu Brazilia în 2002 și câștigător al ‘Balonului de Aur’ în 2005, a jucat ultimul său meci oficial în septembrie 2015 cu Fluminense.
Considerat unul dintre cei mai talentați fotbaliști din istoria recentă, el și-a lăsat amprenta asupra unor cluburi precum Barcelona și AC Milan.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


