UEFA a informat oficial FIFA că are în vedere în mod activ inițierea unor acțiuni legale cu privire la planul Federației internaționale de fotbal de a crea filiala FIFA Forward Enterprise (FFE), deschisă capitalului privat pentru a-și comercializa competițiile, și a solicitat ca FIFA să păstreze toate documentele aferente, informează EFE.
Comunicarea, adresată lui Infantino și datată 31 iulie, la care EFE a avut acces, face referire la intenția UEFA de a raporta inițiativa autorităților de reglementare sau de a iniția proceduri de arbitraj împotriva proiectului, care a fost anunțat pe 28 iulie, dar abandonat de FIFA din cauza protestelor publice.
Documentul îi solicită lui Infantino și FIFA să ia măsuri imediate pentru a păstra toată documentația legată de proiect, fie stocată fizic sau electronic, aflată în posesia organizației, și cere, totodată, ca FIFA să suspende distrugerea acesteia, avertizând asupra potențialelor consecințe.
Printre materialele pe care UEFA solicită să fie păstrate se numără documente legate de plan, comunicarea sa, mecanismul de plată pentru asociațiile naționale, termenul limită de acceptare de 19 septembrie și comunicările cu membrii Consiliului FIFA pe această temă.
De asemenea, se referă la păstrarea documentației care ar putea fi deținute, printre alții, de mai mulți angajați ai FIFA, inclusiv de directorul său operațional, Kevin Lamour, care pe 31 iulie a denunțat că administrația organizației a fost indusă în eroare de inițiativa de a deschide Cupa Mondială investitorilor privați, afirmând că este ”un proiect al unui singur om” și că, în opinia sa, ”nu ar trebui să continue”.
UEFA își reiterează opoziția fermă față de ideea FIFA, considerând-o incompatibilă cu buna guvernanță a fotbalului și consideră inițierea procedurilor rezonabilă, având în vedere opoziția altor confederații, a asociațiilor membre FIFA și a părților interesate din fotbal.
Opoziția confederațiilor precum UEFA (Europa), AFC (Asia) și CONCACAF (America de Nord, America Centrală și Caraibe) a fost decisivă în abandonarea inițiativei de către FIFA, la trei zile după confirmarea oficială a proiectului. ‘A creat diviziuni de o asemenea natură încât, indiferent de nivelul de sprijin, nu mai servește obiectivului stabilit inițial’, a declarat Infantino când a anunțat retragerea proiectului.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


