in ,

Fotbal: Universitatea Craiova a remizat cu Getafe CF (1-1), în Conference League

Fotbal: Universitatea Craiova a remizat cu Getafe CF (1-1), în Conference League

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa spaniolă Getafe CF, 1-1 (0-0), loc joi seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League.

Campioana României a fost destul de aproape de victorie mare, dar a plătit pentru un moment de neatenție. Atacantul palestinian Assad Al Hamlawi (59) a deschis scorul pentru gazde, iar mijlocașul sârb Nemanja Gudelj a marcat golul madrilenilor (81).

Universitatea a făcut un meci bun și a jucat în multe momente de la egal la egal cu formația din La Liga.

Oltenii au avut prima situație notabilă a partidei, dar Stevanovic (5) a trimis cu capul pe lângă poartă din 5 metri.

Getafe a fost periculoasă prin atacantul Borja Mayoral (12), care a reluat din 2 metri pe lângă poartă. Francho Gracia (16) a șutat dinafara careului, dar Popescu a fost la post. Ramon Terrats (29) a tras din unghi, însă peste țintă.

Universitatea Craiova a avut cea mai mare ocazie a primei reprize, însă Al Hamlawi (30) a ratat singur cu portarul Soria, lobul său trecând puțin peste poartă.

Cicâldău a avut ultima ocazie înainte de pauză, un șut de la 18 metri puțin pe lângă poartă (45+1).

În partea secundă, Al Hamlawi (54) a tras din marginea careului, dar Soria a reținut în doi timpi.

Atacantul palestinian a deschis scorul în min. 59, cu un șut pe jos de la 20 de metri la colț.

Getafe a pus presiune pe careul echipei craiovene, iar Popescu a ieșit la rampă cu o intervenție inspirată (77), în fața lui Satriano.

Ibericii au reușit egalarea în min. 81, când sârbul Gudelj a profitat de un moment de neatenție în defensiva gazdelor și l-a surprins pe Popescu cu un șut de la 26 de metri.

În continuare, Universitatea Craiova va juca în Conference League în deplasare cu Inter d’Escaldes (22 octombrie), pe teren propriu cu Egnatia (5 noiembrie), în deplasare cu Brighton (26 noiembrie), în deplasare cu Kairat Almatî (10 decembrie) și acasă cu FC Copenhaga (17 decembrie).

Universitatea Craiova – Getafe CF 1-1 (0-0)
Au marcat: Assad Al Hamlawi (59), respectiv Nemanja Gudelj (81).
Craiova, Stadion ”Ion Oblemenco”: 26.732 spectatori
Conference League – etapa 1

Au evoluat echipele:
Universitatea Craiova: 21. Laurențiu Popescu – 3. Oleksandr Romanciuk, 24. Nikola Stevanovic, 6. Vladimir Screciu – 23. Samuel Teles, 16. Joao Lameira (4. Alexandru Crețu, 75), 8. Tudor Băluță, 11. Nicușor Bancu (căpitan) – 20. Alexandru Cicâldău (29. Luca Băsceanu, 85), 9. Assad Al Hamlawi (22. Simon Elisor, 75), 10. Ștefan Baiaram (30. David Matei, 70). Antrenor: Filipe Coelho.
Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Maxim, 90. Răzvan Sava – 5. Baptiste Roux, 7. Steven Nsimba, 19. Heriberto Tavares, 31. Ronaldo Webster.
Getafe: 13. David Soria – 21. Andres Garcia (17. Kiko Femenia, 46), 2. Dakonam Djene (căpitan), 26. Jean Ives Valou, 3. Davinchi (22. Johan Mojica, 60) – 8. Nemanja Gudelj, 16. Francho Gracia – 11. Ramon Terrats (15. Sebastian Boselli, 82), 6. Mario Martin (28. Alberto Risco, 69), 10. Martin Satriano – 9. Borja Mayoral. Antrenor: Jose Bordalas.
Rezerve neutilizate: 1. Jiri Letacek, 35. Diego Ferrer – 4. Saba Sazonov, 5. Abdel Abqar.

Arbitru: David Smajc; arbitri asistenți: Manuel Vidali, David Gabrovec; al patrulea oficial: Zan Jazbec (toți din Slovenia)
Arbitru video: Aleksandar Matkovic; arbitru asistent video: Mihael Antic (ambii din Slovenia)
Observator UEFA pentru arbitri: Edward Foley (Irlanda); Delegat UEFA: Darko Ramovs (Serbia)
Cartonașe galbene: Romanciuk (27), Lameira (51), Cicâldău (56), Coelho (58), Mojica (72), Screciu (77).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Program de guvernare/Durata medie de racordare la rețeaua de energie va fi redusă cu 30%

Program de guvernare/Durata medie de racordare la rețeaua de energie va fi redusă cu 30%

Atac mortal al grupării proiraniene Houthi împotriva sediului guvernului yemenit, o premieră

Atac mortal al grupării proiraniene Houthi împotriva sediului guvernului yemenit, o premieră