FC Barcelona, campioana en titre, condusă de noul căpitan, Raphinha, și de noile achiziții, și-a început duminică parcursul spre al treilea titlu consecutiv în campionatul de fotbal al Spaniei cu o victorie categorică, cu scorul de 5-0, în deplasare, pe terenul lui Elche, într-un meci din etapa a 2-a, informează AFP.
Aliniind o echipă tânără și remaniată, gruparea catalană pregătită de Hansi Flick a dat dovadă de o eficacitate implacabilă, grație dublelor reușite de Raphinha (min. 14 din penalty și min. 67), care a oferit și pasa decisivă pentru nou-venitul german Karim Adeyemi (min.45+3), și de mijlocașul spaniol Fermin Lopez (min. 71 și 79).
Intrat pe teren în repriza secundă în locul puștiului-minune catalan Lamine Yamal, Anthony Gordon, un alt jucător transferat în această vară, și-a pus amprenta asupra jocului oferind două pase decisive într-un interval de doar patru minute (min. 67 și 71).
Acest început reușit a fost umbrit de ieșirea prematură din joc a campionului mondial spaniol Gavi, care pare să fi suferit o accidentare la genunchiul drept, zonă la care fusese operat anterior de două ori, în 2023 și 2025.
Rezultate înregistrate în etapa a 2-a a campionatului de fotbal al Spaniei:
joi
Rayo Vallecano – Alaves 1-1
Au marcat: Camello (48), respectiv Mariano (84)
vineri
Betis Sevilla – Real Sociedad 1-0
A marcat: Riquelme (63)
sâmbătă
Athletic Bilbao – Sevilla FC 1-3
Au marcat: Paredes (70), respectiv Gauna (15), Ejuke (50), Romero (57)
Cartonaș roșu: Berchiche (Bilbao, 11)
Valencia – Celta Vigo 0-0
Espanyol Barcelona- Real Madrid 1-2
Au marcat: Calatrava (30), respectiv Bellingham (9), Espi (90)
duminică
Atletico Madrid – Villarreal 2-2
Au marcat: Pubill (59), Simeone (86), respectiv Moreno (66 – pen), Mikautadze (78 – pen)
Getafe – Santander 1-0
A înscris: Unal (min.81)
Elche – FC Barcelona 0-5
Au marcat: Raphinha (min.14 penalty, min.67), Adeyemi (min.45+3), Lopez (min.71, 79).
Luni:
Osasuna – Levante
Malaga – Deportivo La Coruna
Lider în clasament este Sevilla FC cu 6 pct, urmată de Alaves și Atletico Madrid 4 pct, FC Barcelona 3 pct (un meci mai puțin disputat).
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


