Echipa Real Sociedad a rezistat în inferioritate numerică și a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Elche, luni seara, într-un meci dramatic din etapa a patra a campionatului de fotbal al Spaniei.
Bascii au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile lui Job Ochieng (11) și Yangel Herrera (31), iar apoi au marcat pentru a treia oară în repriza secundă, când Luka Sucic a finalizat calm un contraatac, dar o verificare VAR a dus la anularea golului și eliminarea fundașului lui Real Sociedad, Jon Martin, pentru un henț în faza premergătoare.
Elche a profitat de omul în plus și a reușit să egaleze, prin golurile marcate de Thomas Lemar (67) și Fer Nino (74), înainte ca Sucic să marcheze golul victoriei oaspeților în finalul jocului (90).
Într-un alt meci disputat luni, Celta Vigo, cu portarul român Ionuț Radu între buturi, a remizat în deplasare, scor 1-1, cu formația Getafe. Madrilenii au deschis scorul prin Martin Satriano, la jumătatea primei reprize, însă Celta a reușit să egaleze după pauză, prin Carl Starfelt (57).
Getafe, adversara Universității Craiova în prima etapă a Conference League (15 octombrie, la Craiova), a evoluat în inferioritate numerică din minutul 67, când Zaid Romero a primit al doilea cartonaș galben, dar a reușit să apere rezultatul de egalitate până la final, în ciuda presiunii oaspeților.
Rezultate:
Vineri
Betis Sevilla – Real Madrid 0-1
A marcat: Parrott (81).
Sâmbătă
Athletic Bilbao – Atletico Madrid 3-0
Au marcat: Nico Williams (46), Robert Navarro Munoz (48), Sancet (90).
Rayo Vallecano – Racing Santander 3-2
Au marcat: Andrei Rațiu (17), Camello (43, 47), respectiv Sergio Canales (4), Pablo Garcia (28).
Villarreal – Deportivo A Coruna 2-3
Au marcat: Nicolas Pepe (19), Adama Traore (76 – autogol), respectiv Cruz Luismi (43), Eddahchouri (79), Aubameyang (88).
Duminică
Valencia CF – FC Barcelona 0-5
Au marcat: Yamal (6, 84), Fermin Lopez (22), Raphinha (50), Pedri (79).
Deportivo Alaves – Osasuna Pamplona 5-2
Au marcat: Boye (27, 51, 68), Mariano Diaz (36), Pablo Ibanez (90), respectiv Budimir (46, 64 – penalty).
Malaga – Levante 0-0
Espanyol Barcelona – Sevilla FC 1-1
Au marcat: Marcos Fernandez (90+8), respectiv Stassin (85).
Luni
Getafe – Celta Vigo 1-1
Au marcat: Satriano (21), respectiv Starfelt (57).
Elche – Real Sociedad 2-3
Au marcat: Lemar (67), Nino (74), respectiv Ochieng (11), Yangel Herrera (31), Luka Sucic (90).
Clasament:
1. FC Barcelona 12 puncte
2. Deportivo Alaves 10
3. Real Madrid 9
4. Betis Sevilla 9
5. Deportivo A Coruna 8
6. Atletico Madrid 7
7. Sevilla FC 7
8. Osasuna Pamplona 7
…
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)


