in ,

Fotbal: Victorie in extremis pentru Inter Milano în meciul cu Fiorentina (2-1), în Serie A

Fotbal: Victorie in extremis pentru Inter Milano în meciul cu Fiorentina (2-1), în Serie A

Echipa Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a învins in extremis pe teren propriu formația Fiorentina, la care fundașul Radu Drăgușin a fost integralist, într-un meci din etapa a opta a campionatului de fotbal al Italiei, disputat duminică.

Fiorentina a deschis scorul în repriza secundă, împotriva cursului jocului, prin spaniolul Alex Jimenez, care l-a surprins cu un șut de la distanță pe portarul Ivan Provedel, preferat de Chivu între buturi în locul lui Josep Martinez (65).

Atacantul francez Marcus Thuram a restabilit egalitatea în timpul adițional (90+1), după ce fusese oprit anterior de trei ori de portarul oaspeților, David De Gea, marcând cu această ocazie al cincilea său gol din acest sezon.

Polonezul Piotr Zielinski a adus victoria milanezilor, după ce a transformat un penalty în urma unui fault în careu asupra lui Thuram (90+7).

”Este o victorie meritată. Am fost răsplătiți la final, pentru că am făcut un meci solid, ne-am creat multe ocazii, chiar dacă am fost conduși după un șut de la 30 m sub transversală”, a declarat la final antrenorul Cristian Chivu.

În urma acestui succes, Inter Milano a acumulat 22 de puncte și a revenit pe prima poziție a clasamentului, devansând-o la golaveraj pe Lazio Roma, care s-a impus sâmbătă, pe Stadio Olimpico, în meciul cu Parma (2-1).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea) 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina

Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina

Bistrița-Năsăud: O fată de 14 ani din Livezile, căutată de polițiști după ce a plecat de la domiciliu

Bistrița-Năsăud: O fată de 14 ani din Livezile, căutată de polițiști după ce a plecat de la domiciliu