in ,

Fotbal: Vlad Dragomir – Este greu de digerat această înfrângere cu Bosnia Herțegovina

Fotbal: Vlad Dragomir – Este greu de digerat această înfrângere cu Bosnia Herțegovina

Mijlocașul Vlad Dragomir a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Bosniei-Herțegovina, scor 2-4, pe Arena Națională, în Liga Națiunilor la fotbal, că eșecul este greu de digerat, mai ales că a venit pe teren propriu.

‘Este greu de digerat această înfrângere, mai ales că am jucat acasă. Sunt două meciuri cu rezultate negative și știm că trebuie să facem mult mai multe în viitor. Explicații? Greșelile noastre ca echipă, pe care o să le analizăm. Va trebui să muncim mult mai mult la antrenamente și să fim mai atenți la ceea ce ne explică antrenorul, pentru a ne face treaba cât mai bine. Având în vedere rezultatele, acum trebuie să dăm mult mai mult. Știm că trebuie să aducem puncte și victorii pentru România’, a afirmat Dragomir.

El consideră că tricolorii au pierdut startul partidei, prin cele două goluri încasate: ‘Nu e ușor să începi meciul așa, când primești gol repede, e clar că este mai rău. Am primit golurile și am încercat să împingem, să revenim. E normal ca lumea să te critice atunci când nu ai rezultate pozitive, mai ales când joci pentru echipa națională. E ciudat să avem mai multe formule de echipă, pentru că nu s-a mai întâmplat până acum, dar trebuie să ne adaptăm.’

Internaționalul român le-a cerut scuze suporterilor și le-a promis că jucătorii naționalei vor încerca să le ofere motive de bucurie în viitor.

‘Le cerem scuze suporterilor, pentru că și ei cu siguranță sunt afectați, așa cum și noi suntem afectați, și le promitem că o să dăm totul ca să-i facem fericiți pe viitor’, a mai spus Dragomir.

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.

Daniel Bîrligea (28) și Alexandru Cicâldău (62) au marcat pentru România, în timp ce pentru învingători au înscris Armin Gigovic (12), Tarik Muharemovic (19), Haris Tabakovic (40) și Ermin Mahmic (55).

Selecționata României, care vineri a fost învinsă de Suedia cu 2-1, la Solna, va mai juca două partide în Liga Națiunilor în această fereastră internațională, cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy – Varșovia) și din nou cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Națională).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Alexandru Cicâldău – Prea multe nu sunt de spus, nu știu ce nu a mers cu Bosnia-Herțegovina

Fotbal: Alexandru Cicâldău – Prea multe nu sunt de spus, nu știu ce nu a mers cu Bosnia-Herțegovina