De la Paolo Maldini la Dino Zoff, anunțul decesului lui Franco Baresi, făcut vineri, a stârnit o emoție profundă în întreaga comunitate a fotbalului italian, precum și la cele mai înalte niveluri ale statului, relatează publicația L’Equipe.
După anunțarea decesului lui Franco Baresi, AC Milan i-a adus un omagiu emoționant.
”Nu este ușor să anunțăm pierderea unei bătăi de inimă, a însăși sufletului nostru”, a transmis clubul lombard.
”Cu toate acestea, întregul Milan și toți ‘Milanisti’ trebuie să se străduiască să se ridice la înălțimea exemplului lui Franco Baresi, să găsească puterea și să adune toată energia pozitivă, în ciuda lacrimilor și a emoției”, transmite AC Milan.
”Franco ne-a părăsit, lăsându-ne cu doar câteva luni în urmă o ultimă imagine magnifică a sa pe un stadion arhiplin, sub privirile întregii lumi, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, un eveniment pe care a contribuit să-l transforme într-un moment istoric”, a completat clubul milanez.
”El ne va ține mereu de mână și ne va oferi un plus de motivație în fiecare clipă a vieții noastre de rossoneri. Pentru totdeauna. Pentru că Baresi este etern”, se mai arată în comunicat.
Baresi a primit mesaje de omagiere din partea tuturor cluburilor din Serie A și, în mod special, din partea celor două rivale istorice ale Milanului: Inter și Juventus.
”Rămas-bun lui Franco Baresi, o figură-cheie a marilor confruntări din derby-ul Milanului și unul dintre jucătorii care au definit istoria acestei rivalități”, au transmis ”nerazzurri” în mesajul lor.
”În calitate de căpitan, lider și simbol al Milanului, el a abordat fiecare întâlnire cu Inter ca un adversar respectuos, aflându-se în centrul unei rivalități care a generat momente de neuitat în fotbalul italian”, a adăugat campioana Italiei.
”Există oameni care, prin talentul lor, intră direct în cărțile de istorie”, a scris, la rândul său, Juventus. ”Și alții care, prin umanitatea lor, rămân acolo pentru totdeauna. Franco Baresi a fost ambele. Clasă, stil, leadership și respect pe teren și în afara lui. Un exemplu pentru generații de jucători și fani deopotrivă, iubit de toți pasionații de fotbal. Amintirea lui va dăinui pentru totdeauna”, a subliniat ”Bătrâna Doamnă”.
”Ce ne vom face fără căpitanul nostru? (…) M-ai protejat când eram doar un copil, m-ai îndrumat când eram adolescent și m-ai inspirat când eram adult”, a adăugat Paolo Maldini, o altă legendă a lui AC Milan.
Baresi a încetat din viață vineri, la vârsta de 66 de ani, în urma unei maladii, potrivit unui comunicat transmis de clubul italian pe rețelele de socializare.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


