‘Fotbalul nu are nevoie de împărați’, i-a spus marți președintele UEFA, Aleksander Ceferin, președintelui FIFA, Gianni Infantino, în urma eșecului planului său, abandonat în cele din urmă, de a deschide forul conducător către investitori privați, scrie AFP.
‘Da, să ne dezvoltăm, să inovăm, să facem cluburile și competițiile noastre și mai bune, dar să nu uităm niciodată că fotbalul este mai presus de cei care îl conduc. Noi suntem gardienii săi, nu proprietarii săi. Nimeni nu are dreptul să-i vândă viitorul’, a declarat șeful forului european de fotbal în cadrul adunării generale a asociației European Football Clubs (EFC) de la Copenhaga.
În discursul său de la Adunarea Generală a EFC, Ceferin a făcut referire la basmul ”Hainele cele noi ale împăratului” de Hans Christian Andersen, criticând retorica folosită de FIFA pentru a apăra proiectul ”FIFA Forward Enterprise” al lui Infantino, proiect la care ulterior s-a renunțat.
‘Acum aproape 200 de ani, s-a scris «Hainele cele noi ale împăratului»’, a spus Ceferin. ‘Cu toții cunoaștem povestea. Un împărat este convins că poartă haine magnifice, haine despre care i se spune că doar cei proști sau incompetenți nu le pot vedea. Curtea sa îi susține iluzia, până când un copil spune pur și simplu cu voce tare ceea ce toată lumea vede: împăratul este dezbrăcat’, a punctat Ceferin.
FIFA a fost contactată pentru a oferi un punct de vedere.
Propunerea ”FIFA Forward Enterprise” a lui Infantino ar fi creat o filială comercială controlată de FIFA, care ar fi deținut drepturile pentru competiții precum Cupele Mondiale (masculin și feminin) și Cupa Mondială a Cluburilor, permițând totodată investitorilor privați să achiziționeze până la 20% din această entitate.
Infantino promovase propunerea ca o modalitate de a genera mai multe fonduri pentru dezvoltarea fotbalului și susținuse că aceasta a făcut obiectul unei consultări cu cele 211 asociații membre ale FIFA, înainte de a fi abandonată în urma unei opoziții generalizate.
Ceferin a contestat direct această retorică.
‘Poate că morala poveștii este că vorbele convenabile nu pot schimba realitățile incomode’, a spus el. ‘Recent, lumea fotbalului a auzit câteva cuvinte foarte convenabile: dezvoltare, democratizare, consultare, cuvinte folosite, de fapt, pentru a descrie contrariul. Vânzarea unei părți din viitorul fotbalului nu devine dezvoltare doar pentru că spui că este dezvoltare. A pune asociațiile naționale în fața unui fapt împlinit nu înseamnă democratizare, chiar dacă o numești democratizare. Oricât de mare ar fi cecul. Și secretomania nu devine consultare doar pentru că o numești consultare’, a arătat Ceferin.
Ceferin le-a cerut apoi conducătorilor de cluburi să-și imagineze cum unul dintre oficialii lor de rang înalt ar negocia în secret cedarea controlului asupra ‘bijuteriilor coroanei’ clubului, fără știrea consiliului de administrație, a jucătorilor sau a suporterilor, tranzacția fiind aproape finalizată în momentul în care aceștia ar fi aflat de ea.
‘Ce ar face consiliul vostru de administrație?’, a întrebat el. Apoi a continuat făcând referire la o situație ipotetică în care aceeași persoană ar institui o distincție pentru un politician, iar la scurt timp după aceea, politicianul ar da un telefon în urma căruia ‘regulile nu mai sunt aceleași’.
‘De câte ori ar trebui să se întâmple acest lucru la cluburile voastre înainte ca lumea să spună «ajunge»?’, a spus Ceferin. ‘Ei bine, prieteni, cred că a sosit momentul să spunem «ajunge»’, a adăugat președintele UEFA.
El și-a încheiat discursul acuzând anumiți factori de decizie – pe care nu i-a nominalizat – că încalcă regulile atunci când acestea devin incomode, că îi ignoră pe cei care ar trebui să aibă un cuvânt de spus și că tratează viitorul fotbalului ca pe ‘încă o monedă de schimb’, potrivit Reuters.


