Investiţia de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului, finanţat prin Regio-Programul Operaţional Regional, iar RMN-ul va putea face investigaţii complete copiilor indiferent de vârstă, începând după prima săptămână de la naştere. În primă fază, de el vor beneficia pacienţii internaţi în Spitalul „Louis Ţurcanu”, urmând ca din ianuarie să fie accesibil prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pacienţilor din exterior.
„RMN-ul este una dintre investigaţiile cele mai moderne care oferă diagnostice în mari părţi ale pacienturii pediatrice pe care le tratăm în acest spital. Dacă este să mă refer numai la faptul că suntem cea mai importantă unitate cu chirurgie pediatrică din Vestul ţării, o unitate majoră în onco-pediatria română, care face şi transplant medular, avem şi o componentă de politraumă – toate acestea fac ca RMN-ul să fie o unealtă de mare importanţă pentru ceea ce înseamnă buna funcţionare în îngrijirea copiilor”, a declarat, vineri, Mihai Gafencu, managerul Spitalului pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, într-un comunicat.
Punerea în funcţiune a RMN-ului completează o serie de investiţii complexe pe care ADR Vest le-a făcut în Spitalul pentru Copii „Louis Ţurcanu”, pentru ca pacienţii care ajung aici să beneficieze de cele mai bune condiţii de îngrijire. În cadrul aceluiaşi proiect, Unitatea de Primiri Urgenţe a fost dotată cu echipamente medicale performante, printre care şi un sistem complet pentru intubaţii dificile, o măsuţă de resuscitare a nou-născuţilor, un ventilator neonatal sau un monitor de respiraţie portabil. În total, aproape 1,4 milioane de euro au fost investiţi în proiect, dintre care peste 1,3 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.
„Asigurarea accesului fiecărui copil la investigaţii medicale avansate în spitalele publice reflectă angajamentul nostru de a construi un sistem de sănătate echitabil şi complet. Investiţiile în sănătate reprezintă, înainte de toate, o investiţie în bunăstarea oamenilor, pentru că el oferă familiilor liniştea că pot beneficia de servicii esenţiale aproape de casă. Prin fiecare proiect pe care îl implementăm, ne dorim să sprijinim comunităţile şi să creştem calitatea vieţii pentru toţi locuitorii Regiunii Vest”, a afirmat, în context, Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Un număr de 17 ambulatorii şi tot atâtea unităţi de primiri urgenţe din Regiunea Vest au fost reabilitate şi dotate cu sprijinul ADR Vest, numai prin Programul Operaţional Regional, prin intermediul căruia regiunea beneficiază acum şi de 158 de ambulanţe noi.