FOTO Dinamo, în haine noi. A fost prezentat noul echipament inspirat din anii ’80

#image_title

Echipamentul principal este format din şort de culoare albă în mare parte, iar tricoul roşu cu dungi verticale albe. Cel de-al doilea rând de echipament marca Puma este compus din şort roşu şi tricou alb, iar cel de-al treilea, de rezervă, este in totalitate galben cu dungi verticale negre pe tricou. Acesta a fost inspirat de echipamentul purtat de Dinamo în meciul retur cu Slovan Liberec, din play-off-ul Europa League, cunoscut ca “minunea de la Liberec”, bucureştenii reuşind calificarea la loviturile de departajare, după ce pierduseră meciul tur la masa verde cu 3-0. Echipamentul portarilor, prezentat de Codruţ Sandu, este în totalitate de culoare verde.

content-image

“Ne-am inspirat din modelul tricourilor din anii ’80. Am încercat să luăm ceva din identitatea aceea. Pe de altă parte, ne-am dorit să existe şi un element de noutate şi aşa am ajuns că e cel mai potrivit model de colaborare cu Puma pentru primul an de colaborare”, a declarat preşedintele clubului Andrei Nicolescu, la conferinţa de prezentare a echipamentului.

Jucătorul Cătălin Cîrjan, care a prezentat echipamentul principal al echipei în viitorul sezon, s-a declarat încântat de cele trei modele propuse: “Şi anul trecut am prezentat echipamentul, mă bucur că şi anul acesta m-au ales pe mine, îmi place şi rolul acesta de model şi sper să fiu şi la anul. Îmi place foarte mult modelul de echipament, am rămas impresionat de când l-am văzut. Al treilea model îmi aduce aminte de minunea de la Liberec. Sper să avem performanţe în acest echipament”.

content-image

Nou venit la Dinamo de la rivala FCSB, Alexandru Musi speră ca echipamentul să-i aducă noroc.

“Este un echipament frumos şi sper să ne poarte noroc în campionat. Mă simt foarte bine în echipamentul lui Dinamo, mă bucur că am fost ales să-l prezint. De două luni de când sunt aici m-am obişnuit că sunt jucătorul lui Dinamo”, a afirmat Musi.

Cei patru jucători aleşi pentru a prezenta noile echipamente de joc ale formaţiei Dinamo sunt Cătălin Cîrjan, portarul Codruţ Sandu, Cristian Mihai şi Alexandru Musi.

La eveniment au participat şi foşti jucători ai echipei Dinamo precum Costel Orac, Claudiu Vaişcovici, Dumitru Moraru, Marius Niculae, Ion Marin, Gheorghe Mihali, Ionel Augustin, Iulian Mihăescu, Ionel Dănciulescu, Marius Alexe sau Dorin Mateuţ. AGERPRES

FOTO Dinamo, în haine noi. A fost prezentat noul echipament inspirat din anii ’80

Vlad Gheorghe: Ciolacu a minţit Parlamentul când a spus că are banii necesari pentru cheltuielile pe care le-a angajat. Problema dânsului este că legea răspunderii ministeriale incriminează o astfel de minciună