Sportul românesc e în doliu. Mircea Martin, fost poloist de performanță și antrenor iubit de sute de copii, a murit la doar 47 de ani, după o săptămână de agonie la Terapie Intensivă. Accidentul cumplit cu ATV-ul i-a curmat cariera de antrenor și viața, lăsând în urmă o familie devastată și o comunitate care încă nu-și poate reveni din șoc.
Mircea Martin era internat în stare critică la Spitalul Județean din Oradea, după ce pe 8 iunie ATV-ul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un șanț pe centura localității Sânmartin. A suferit un traumatism cranian sever, iar medicii i-au oferit puține șanse de supraviețuire încă din primele ore.
După o săptămână în care colegii, foștii elevi și părinții copiilor antrenați de el au făcut apeluri disperate la donare de sânge, Mircea Martin a fost declarat în moarte cerebrală. Familia sa a luat o decizie demnă de o lecție de viață: a acceptat donarea organelor. Rinichii și ficatul său vor da șansa la viață altor pacienți aflați în suferință.
„Un om cu un mare caracter, un sportiv, un luptător, un prieten a plecat dintre noi mult prea repede. Acum vei antrena îngerașii, acolo sus”, a scris, cu durere, un apropiat al familiei, citează Bihoreanul.
Părinții copiilor pe care i-a antrenat au transmis și ei mesaje sfâșietoare: „Sute de copii au rămas fără cel mai bun antrenor. Dumnezeu să-l odihnească!”