FOTO Incendiu la o locomotivă care trăgea un tren cu 36 de vagoane pline cu țiței: Trenul, oprit sub linii de înaltă tensiune

”În jurul orei 20:15 a fost anunţată producerea unui incendiu la o locomotivă pe raza localităţii Valea Călugărească. În cel mai scurt timp, la faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot), o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ Prahova”, a transmis, vineri seară, ISU Prahova, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că la locul intervenţiei s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei locomotive diesel care tracta 36 de vagoane încărcate cu ţiţei, oprită sub linii de înaltă tensiune.

”S-a acţionat cu autospeciala cu pulbere, iar incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime, iar în proximitate nu se află locuinţe”, a mai transmis sursa citată.

Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea acţiunii de intervenţie.

content-image

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Copac căzut peste maşină în Sectorul 2 / Rareş Hopincă: Este o situaţie care nu trebuie să se mai repete şi care mă revoltă / Primarul afirmă că s-au făcut solicitări pentru avize de toaletare şi defrişare, dar nu sunt aprobate de Primăria Bucureşti

Djokovic ratează finala Ligii Campionilor – va fi pe teren la Roland Garros în timpul meciului