Un autoturism, o ambulanță și un autobuz au fost implicate miercuri seara într-un accident produs în centrul orașului Cluj-Napoca. Pacienta din ambulanță a rămas blocată, iar pompierii intervin cu echipamente pentru extragerea femeii.
Potrivit ISU Cluj, accidentul a avut loc pe Bulevardul 21 Decembrie.
În accident au fost implicate un autoturism, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și un autobuz.
O pacientă a rămas blocată în ambulanță, iar pompierii folosesc echipamentele din dotare ca să ajungă la ea.
„Din primele date, ușa ambulanței fusese avariată și blocată. Femeia are aproximativ 40 de ani, este conștientă și cooperantă, primind îngrijiri medicale din partea unui alt echipaj SAJ”, transmite ISU Cluj, potrivit Mediafax.
De asemenea, îngrijiri medicale primește și un tânăr de aproximativ 20 de ani, care este la rândul său conștient și cooperant.
Persoanele din autobuz nu au nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului intervin două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
Intervenția este în desfășurare.