Un grav accident rutier a avut loc vineri dimineață, 1 august 2025, în Pasul Republicii (Hainboaz), în apropiere de localitatea Mișemorkov Han, Bulgaria. În coliziune au fost implicate trei autovehicule, iar bilanțul este de zece persoane rănite, printre care patru copii. cinci dintre victime sunt cetățeni români.
UPDATE:
Români răniți într-un accident rutier produs în Bulgaria, în zona localitatății Veliko Târnovo, transferaţi de urgenţă în România cu un elicopter Black Hawk
În baza solicitării Ambasadei României în Republica Bulgară, transmisă Departamentului pentru Situații de Urgență, 1 elicopter Black Hawk, aparținând IGAv, echipat pentru misiuni evacuare medicală, a fost alertat pentru a prelua și transporta în țară, 2 cetățeni români, victime ale unui accident rutier produs în această dimineață în zona localității Veliko Târnovo, Bulgaria.
Victimele urmează să fie preluate de la spitalul din Veliko Târnovo și transportate cu ajutorul elicopterului Black Hawk la un spital din municipiul București. Pe tot parcursul zborului, cele două victime vor fi asistate și monitorizate de o echipă medicală asigurată de UPU SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.
Transferul victimelor în România, pe calea aerului, cu ajutorul unui elicopter Black Hawk se desfăşoară în baza cadrului de cooperare transfrontralieră în situaţii de urgenţă dintre România şi Bulgaria, fiind justificat de reducerea timpului de intervenție medicală specializată, transportul aerian direct către o unitate medicală din București permiţând inițierea rapidă a tratamentului adecvat, evitând un transfer rutier prelungit către un spital din Bulgaria (ex. Sofia), care ar putea întârzia intervențiile terapeutice. În plus, având în vedere starea de sănătate a victimelor, transportul aerian medicalizat oferă un nivel superior de siguranță și suport medical vital pe durata transferului.
ȘTIREA INIȚIALĂ Potrivit informațiilor publicate de presa bulgară (BLITZ), accidentul a fost provocat de un șofer român care se afla sub influența drogurilor. Jeep-ul condus de acesta a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus de un șofer bulgar din Gorna Oryahovitsa. În urma impactului, un al treilea autoturism, de asemenea înmatriculat în România, a fost implicat în coliziunea în lanț.
Cinci români, printre care doi copii, vor fi transferați în România
Toate cele zece victime au fost transportate la Spitalul Municipal Multiprofil pentru Tratament Activ „Dr. Stefan Cherkezov” din Veliko Tarnovo. Cinci dintre răniți sunt cetățeni români, printre care doi copii.
„După evaluarea stării lor, cel mai probabil vor fi transportați în România, la cererea autorităților române”, au transmis reprezentanții spitalului.
Cei cinci pacienți bulgari, printre care se află și ceilalți doi copii, rămân internați la Veliko Tarnovo, unde primesc tratament pentru diverse leziuni.
Șoferul român, testat pozitiv la droguri
După producerea accidentului, șoferul român din jeep a fost testat de polițiștii bulgari, iar rezultatul a indicat prezența drogurilor în organism. Acesta a fost reținut, iar autoritățile bulgare au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența substanțelor interzise.
Pasul Hainboaz, o zonă cu risc ridicat de accidente
Pasul Republicii (Hainboaz) traversează Munții Balcani și este una dintre cele mai tranzitate rute din Bulgaria, în special vara, când mii de români merg spre litoralul bulgăresc sau Grecia. Zona este cunoscută pentru curbele periculoase și accidentele frecvente.
Autoritățile române au fost informate oficial și colaborează cu partea bulgară pentru transferul victimelor în țară.