Problema irlandeză a reprezentat un episod deosebit de important în istoria modernă a Marii Britanii, manifestându-se și prin momente de tensiune socială cu puternice aspecte violente.
Data de 10 iulie 1921 a rămas cunoscută drept Duminica însângerată sau Duminica însângerată de la Belfast, fiind ziua în care protestanții loialiști au atacat zonele catolicilor, incendiindu-le casele și magazinele, declanșând conflictul între forțele paramilitare republicane și loialiste, conflicte de stradă puternice între catolici și protestanți. A fost momentul de cotitură al conflictului și care a modelat atitudinile politice pentru decenii, potrivit https://www.forcesnews.com.
Confruntările s-au manifestat și prin încleștări între forțele de poliție și cele republicane, grupuri de polițiști au deschis focul la întâmplare asupra civililor catolici. Numai în acea zi fatidică de duminică a lunii iulie au fost uciși în confruntări 17 oameni și încă 11 în săptămâna care a urmat.
Peste 100 de persoane au fost rănite, 200 de case au fost distruse și peste 1.000 de oameni au rămas fără locuințe. Violențele s-au manifestat înainte de intrarea în vigoare a armistițiului care avea să pună capăt în mare parte războiului din Irlanda, potrivit https://stairnaheireann.net și https://www.theirishstory.com.
În timpul războiului irlandez de independență, Belfastul a înregistrat peste 500 de morți în confruntările care au avut loc în perioada 1920-1922.
Primele violențe în Belfast au izbucnit în vara anului 1920, când, pe fondul unui atac al Armatei Republicane Irlandeze (IRA) soldat cu moartea unui detectiv de poliție, peste 7.000 de catolici și sindicate ale protestanților au fost îndepărtați de la locurile lor de muncă din oraș, peste 50 de oameni fiind uciși în conflictul dintre protestanți și catolici. Violențele în Belfast s-au redus în intensitate până la începutul verii anului 1921.
Lideri ai Armatei Republicane Irlandeze și ai autorităților britanice au purtat negocieri pentru semnarea armistițiului însă violențele au erupt, din nou, în Belfast, la 10 iunie 1921, iar, în următoarele trei zile, cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața și alte 14 au fost rănite în luptele de stradă din oraș.
Atacuri răzlețe și reduse ca intensitate au avut loc în oraș până la începutul lunii iulie, însă momentul de tensiune maximă avea să aibă la 10 iulie 1921.
În data de 8 iulie 1921, s-au desfășurat lupte de stradă, iar la 9 iulie 1921 armistițiul convenit la Dublin, între IRA și guvernul britanic, a suspendat conflictul, acordul fiind planificat să intre în vigoare la data de 11 iulie 1921.
La scurt timp după anunțarea semnării acordului, în noaptea de 9 spre 10 iulie 1921, în districtul Lower Falls din vestul Belfastului, a avut loc o ambuscadă între IRA și un echipaj al poliției britanice, un ofițer de poliție a fost ucis și alți doi răniți. Acesta a fost imboldul care a generat luptele crâncene din 10 iulie 1921, majoritatea celor uciși erau civili și cel puțin patru victime erau veterani catolici ai Primului Război Mondial.
Un tramvai care pornise din Lowest Falls înspre centrul orașului a devenit țintă pentru trăgători lunetiști, linia de transport fiind suspendată de municipalitate.
Presa irlandeză a relatat la acel moment faptul că districtul Falls se afla sub asediu, cotidianul american New York Times descria confruntările drept o luptă în trei, între lunetiști ai Sinn Fein și ai Unioniștilor și forțele coroanei britanice.
Catolicii și republicanii au susținut că echipaje ale poliției, majoritatea din Ulster, au traversat cu mașinile lor enclave catolice și au deschis focul aleatoriu asupra locuințelor și trecătorilor. Forțele de poliție s-au întors în unitățile lor după o convorbire telefonică, în care s-a convenit asupra încetării focului, între comandantul Brigăzii din Belfast a IRA, Roger McCorley, și un ofițer superior al forțelor de poliție regale (RIC).
Armistițiul a intrat în vigoare în jurul prânzului în data de 11 iulie 1921, însă violențele au reizbucnit în acea dimineață. Trei oameni au fost uciși în acea zi. În partea de nord a orașului, intrarea în vigoare a armistițiului nu a pus capăt conflictului, membrii IRA menționând ulterior că ”Armistițiul nu era respectat de niciuna dintre părți în nord”, în timp ce comandantul Roger McCorley a declarat că în Belfast armistițiul ”a durat doar șase ore”. Reluarea sporadică a violențelor a avut loc la 13 iulie 1921, iar până la finalul săptămânii respective 28 de oameni au fost uciși sau răniți mortal în Belfast.
Atât protestanții cât și catolicii au considerat armistițiul drept o victorie pentru republicani. În Belfast, încetarea temporară a focului a fost menținută până la finalul lunii august 1921.
Perioada tensionată a conflictului manifestată prin episoade de violență a avut un caracter ciclic, evenimentele din iulie 1921 fiind urmate de un segment de timp caracterizat de acalmie până la 29 august 1921, când, timp de trei zile, violențele au reizbucnit, fiind ucise 20 de persoane în zonele de vest și nord ale orașului.
Conflictele între Armata Republicană Irlandeză (IRA) și forțele coroanei britanice, precum și între catolici și protestanți au continuat până în vara anului 1922 când IRA a rămas izolată pe fondul izbucnirii războiului civil irlandez în sud, iar forța sa a fost redusă prin măsurile de întărire a sistemului de detenție din Irlanda de Nord.
Violențele tragice din data de 10 iulie 1921 au rămas cunoscute drept Duminica însângerată de la Belfast, dar sintagma ”Duminică însângerată” poate de asemenea foarte bine să fie asimilată evenimentelor tensionate de la Dublin, din 21 noiembrie 1920, sau de la Derry, din 30 ianuarie 1972, potrivit https://www.theirishstory.com și https://www.tara.tcd.ie/.
