Autoritățile franceze au mobilizat sâmbătă aproximativ 70.000 de polițiști și jandarmi pentru o nouă zi de manifestații antiguvernamentale, temându-se că protestele ar putea degenera în violențe, așa cum s-a întâmplat în special pe 17 octombrie, transmit AFP și dpa.
Liceenilor francezi, care demonstrează de câteva săptămâni pentru condiții de studiu mai bune și sporirea numărului de profesori, li s-au alăturat în ultimele două sâmbete alte grupuri care protestează împotriva creșterii costului vieții.
Între 550.000 și 800.000 de persoane, potrivit estimărilor, au manifestat pe 17 octombrie în Franța, zi marcată de haos, vandalizarea unor magazine, incendierea unor clădiri publice și confruntări cu forțele de ordine.
Pentru această sâmbătă, au fost recenzate 350 de acțiuni susceptibile să reunească între 350.000 și 450.000 de persoane, a indicat o sursă din poliția franceză.
Primăria din Paris a emis o interdicție a manifestațiilor în partea centrală a capitalei franceze, aprobând doar desfășurarea lor către periferie. De asemenea, vor fi reintroduse interdicții de circulație pe timpul nopții în anumite zone.
Totuși, Tribunalul administrativ din Paris a decis că un marș prevăzut între Place de la Bastille și Place de la Nation, în centrul orașului, se va putea desfășura. Ministrul de interne francez Laurent Nunez a anunțat că decizia va fi contestată în justiție.
El a adăugat că va exista o prezență masivă a forțelor de ordine pe străzi, evocând riscuri pentru ordinea publică și pericolul avarierii magazinelor. ”Pretextul nopții de Halloween nu va fi un motiv legitim pentru a ascunde fața în spațiul public în vederea tulburării ordinii publice”, a avertizat ministrul francez.
La Bordeaux (sud-vest), spre deosebire de săptămâna precedentă, prefectura a autorizat un marș, anticipând totuși o zi ”dificilă și acțiuni violente”.
La Lyon (centru-est), a fost autorizat un marș în exteriorul zonei centrale, unde în urmă cu două săptămâni o clădire a biroului local de turism a fost incendiată.
La Marsilia (sud-est), vor fi autorizate doar adunările ”declarate”, în timp ce la Rennes (vest) o manifestație a fost interzisă în absența unui acord cu sindicatele organizatoare cu privire la traseu.


