Timp de aproape 180 de ani după abolirea sclaviei în Franţa, Codul Negru (Code Noir), care permitea ca oamenii înrobiţi să fie trataţi ca proprietate şi să fie puşi la muncă, bătuţi, vânduţi, violaţi sau ucişi, a rămas în vigoare, relatează The Guardian.
Joi, Adunarea Naţională a Franţei, profund divizată politic, a votat în unanimitate pentru abrogarea acestuia, într-o rară demonstraţie de unitate politică.
Decizia, adoptată cu 254 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, pune capăt unei legi din secolul al XVII-lea, semnată de regele Ludovic al XIV-lea în 1685, care reglementa statutul şi tratamentul persoanelor înrobite din coloniile franceze.
Măsura reprezintă un pas important în recunoaşterea rolului jucat de Franţa în sclavie şi va deschide calea unor posibile despăgubiri, idee evocată săptămâna trecută de preşedintele francez Emmanuel Macron.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa trebuie să abordeze problema despăgubirilor pentru rolul său în comerţul cu sclavi, după ce Adunarea Naţională a votat abrogarea Codului Negru (Code Noir), legislaţia care a rămas formal în vigoare aproape 180 de ani după abolirea sclaviei.
Liderul francez a afirmat că acest cod „nu ar fi trebuit să supravieţuiască niciodată abolirii sclaviei” în 1848.
„Tăcerea, chiar şi indiferenţa, pe care le-am manifestat timp de aproape două secole faţă de acest Cod Negru nu mai reprezintă o simplă omisiune. A devenit o formă de ofensă”, a adăugat el.
Macron a spus că problema despăgubirilor este una „pe care nu trebuie să o refuzăm”, însă Franţa „nu trebuie să facă promisiuni false”.
Dezbaterea din camera inferioară a Parlamentului a fost marcată de emoţie, mulţi deputaţi declarându-se surprinşi că legea mai exista încă.
Steevy Gustave, deputat din Martinica – insulă franceză din Caraibe – ai cărui strămoşi au fost sclavi, a vorbit cu lacrimi în ochi în faţa Adunării Naţionale: „Niciun vot nu poate repara de unul singur secole de vieţi distruse. Nu suntem descendenţi ai sclavilor, suntem descendenţii unor fiinţe umane născute libere, apoi reduse la cea mai rea condiţie – sclavia.”
Cele 60 de articole ale Codului Negru reglementau toate aspectele vieţii persoanelor înrobite. Articolul 44 declara o persoană drept „bun mobil”, în timp ce alte prevederi stipulau mutilarea celor care fugeau şi faptul că mărturia unei persoane înrobite nu avea nicio valoare.
Max Mathiasin, deputat francez din Guadelupa şi iniţiator al proiectului de abrogare, a spus că deşi cumpărase exemplare ale textului original, nu reuşise niciodată să le citească integral.
„Ca stră-strănepot al unor oameni care au fost înrobiţi, nu am reuşit niciodată să îl citesc până la capăt. Acest text a fost creat de oameni împotriva altor oameni”, le-a spus el parlamentarilor.
El a adăugat că votul reprezintă „o modalitate de a ne restitui strămoşii şi de a ne restitui umanitatea”, fiind totodată o reafirmare a promisiunii Republicii Franceze privind libertatea, egalitatea şi fraternitatea.
Franţa a fost a treia mare putere implicată în comerţul cu sclavi, după Marea Britanie şi Portugalia. Aproximativ 1,4 milioane de africani au fost transportaţi către plantaţiile de zahăr din coloniile sale, iar bogăţia generată a contribuit la dezvoltarea oraşelor Nantes şi Bordeaux.
După abolirea sclaviei, Franţa şi-a păstrat o parte dintre colonii. Cele mai vechi patru – Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză şi insula Réunion – au devenit departamente franceze de peste mări în 1946. Cei 1,9 milioane de locuitori ai acestora, majoritatea descendenţi ai sclavilor, sunt cetăţeni francezi şi sunt administraţi de la Paris.
Deşi sunt considerate parte a Franţei, aceste teritorii rămân printre cele mai sărace ale ţării, cu rate ale şomajului aproape duble faţă de cele din Franţa continentală şi cu numeroase gospodării care trăiesc sub pragul naţional al sărăciei.
