Paisprezece persoane au fost arestate „la primele ore” ale dimineţii de luni, a anunţat Procuratura din Paris.
Dintre acestea, „zece au fost arestate” în Franţa, în regiunea Normandia (vest), iar „patru au fost luate din locul lor de detenţie”, a adăugat sursa citată.
Alte două persoane au fost arestate în Maroc şi „se află în detenţie”, potrivit procuraturii, care a precizat că „procedura diplomatică pentru solicitarea predării lor este în derulare”.
Zece persoane din anturajul lui Mohamed Amra fuseseră deja arestate la sfârşitul săptămânii trecute, imediat după reţinerea traficantului de droguri la Bucureşti.
„În total, 24 de persoane se află în prezent în arest” în Franţa, în cadrul acestei anchete efectuate de Jurisdicţia Naţională de Luptă împotriva Crimei Organizate (JUNALCO), potrivit procuraturii.
Cei doi bărbaţi arestaţi duminică seara la Marrakech sunt doi cetăţeni francezi în vârstă de 28 şi 38 de ani, care au făcut obiectul unei notificări roşii emise de Interpol, a indicat Direcţia Generală a Securităţii Naţionale din Maroc (DGSN).
„Autorităţile de securitate franceze au fost informate despre aceste arestări pentru a începe demersurile impuse de procedura de extrădare în cadrul cooperării internaţionale”, a adăugat sursa într-un comunicat.
Reţinut sâmbătă la Bucureşti în baza unui mandat european de arestare şi prezentat duminică în faţa unei instanţe româneşti, Mohamed Amra a acceptat să fie predat autorităţilor franceze, proces care ar urma să dureze câteva săptămâni.
Traficantul de droguri Mohamed Amra, în vârstă de 30 de ani, poreclit „Musca”, a evadat la data de 14 mai 2024, din Franţa, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliţiei penitenciare, în timpul căruia doi agenţi de penitenciare au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi grav.