Partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) a calificat vineri drept o ”evitare autoritară a problemelor” măsurile luate de guvern după violențele și jafurile produse pe 17 octombrie în Franța, precum interzicerea manifestațiilor sau impunerea restricțiilor de circulație, și i-a îndemnat pe francezi să participe în mod ”pașnic” la proteste, transmite AFP.
”Libertățile publice nu pot fi o variabilă de ajustare pentru un executiv în derivă”, a declarat, într-un comunicat, mișcarea lui Jean-Luc Melenchon, candidat la alegerile prezidențiale din aprilie anul viitor.
Proteste naționale împotriva costului ridicat al vieții, care au reunit peste 550.000 de oameni sâmbătă, 17 octombrie, au degenerat în violențe și jafuri în mai multe orașe, în special la Paris și Marsilia.
Ministrul de interne Laurent Nunez și-a dat demisia, care i-a fost însă respinsă de președintele Emmanuel Macron.
Joi, șeful statului francez a cerut ”cea mai mare fermitate” împotriva ”actelor de infracționalitate”, acuzând grupurile ”stângii extreme” că au încercat să ”dărâme Republica” la sfârșitul săptămânii trecute.
Această nouă criză intervine cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale în care candidata de extremă dreaptă Marine Le Pen este dată ca favorită de sondaje. Aceleași sondaje de opinie îl plasează foarte des pe Melenchon calificat pentru turul doi.
”Prin decizia de a interzice manifestațiile, de a alege cine are dreptul sau nu să le organizeze, de a pune în aplicare restricții de circulație la nivelul unui departament sau al unui oraș, de a încuraja comercianții să apeleze la securitate privată, executivul depășește, rând după rând, limitele care separă o democrație de un stat autoritar și polițienesc”, a denunțat LFI.
LFI a apreciat că interdicțiile privind manifestațiile sunt ”stupide” și susceptibile să ”genereze haos”, provocând o mobilizare ”neanticipată” mai degrabă decât un parcurs organizat.
”Este atât de evident încât ne putem întreba dacă nu cumva acesta este scopul urmărit”, a afirmat LFI.
”Franța Nesupusă cheamă peste tot în Franța să se manifeste pașnic, toate și toți împreună, alături de organizațiile sindicale ale salariaților, studenților și liceenilor”, a adăugat mișcarea.
LFI a spus că cere guvernului ”să pună capăt derivei autoritare și să răspundă în sfârșit revendicărilor salariaților și tineretului”.
Măsurile, justificate la cel mai înalt nivel al statului prin necesitatea de a restabili calmul, au fost considerate ca afectând libertatea de o mare parte a opoziției.
O nouă zi de mobilizare este prevăzută sâmbătă în toată Franța.


