Începând de miercuri, tinerii părinți din Franța vor avea dreptul la un nou concediu de naștere, o măsură de susținere a natalității aflate în declin de mai mulți ani, informează AFP.
Acest nou ‘concediu suplimentar de naștere’, plătit și cu o durată de una sau două luni, se adresează ambilor părinți în momentul nașterii sau adoptării unui copil.
El se adaugă concediului de maternitate de 16 săptămâni și celui de paternitate de 28 de zile, existente deja.
Părinții vor putea să recurgă pe urmă la concediul parental plătit cu circa 450 euro/lună, cu normă întreagă sau parțială, până când copilul împlinește vârsta de 3 ani.
Noul concediu poate fi luat simultan sau alternativ de cei doi părinți și poate fi fracționat în două perioade de o lună.
Indemnizația va fi de 70% din salariul net în prima lună și de 60% în a doua lună, în limita unui plafon lunar de 4.005 euro la 1 ianuarie 2026.
Anunțat în ianuarie 2024 de către președintele francez Emmanuel Macron, concediul de naștere este prezentat de guvern ca o măsură de susținere a natalității, aflată în declin marcant în Franța de mai mulți ani.
În 2025, în Franța s-au născut 644.000 de copii, cu aproape un sfert mai puțini decât în 2010, ultimul an în care s-a înregistrat un vârf al nașterilor, potrivit Institutului național de statistică (Insee).


