Franţa şi UE rămân „pe deplin mobilizate” pentru obiectivele climatice, în ciuda revenirii lui Trump

„Indiferent de deciziile pe care le vor lua Statele Unite, Franţa şi Uniunea Europeană vor rămâne pe deplin mobilizate şi angajate asupra obiectivelor climatice”, a declarat o sursă din anturajul ministrului francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, cu câteva zile înainte de summitul COP29 privind schimbările climatice, care va avea loc la Baku (11-22 noiembrie).

„Există un semnal politic care a fost transmis de alegerea lui Donald Trump… dar nu îmi pot imagina că ne vom reduce ambiţia colectivă şi mobilizarea colectivă”, a declarat sursa pentru jurnalişti.

„Pentru că ceea ce este bine recunoscut, de exemplu, în acordul de la Dubai (2023), este consensul ştiinţific: trebuie, de exemplu, să ne reducem emisiile cu 43% (până în 2030) dacă vrem să respectăm limita de 1,5 grade Celsius asupra căreia am convenit în cadrul acordului de la Paris şi pe care am reiterat-o constant de atunci”, a argumentat sursa citată.

Însă, premierul britanic Keir Starmer şi cel spaniol Pedro Sanchez sunt aşteptaţi la summitul liderilor din 12-13 noiembrie.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane ar putea avea ca rezultat o retragere a Statelor Unite din acordul de la Paris privind clima, la fel ca în timpul primului său mandat, sau chiar o ieşire din Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), o decizie mai radicală, însă şi mai complexă din punct de vedere juridic, notează AFP.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Vaticanul reacționează după alegerea lui Doanld Trump: Nu are o baghetă magică

Volley Roma – Rapid Bucureşti, scor 3-0, în turul 16-lor Challenge Cup