FRF: De ziua lor, 800 de copii au fost alături de jucătorii naţionalei, la Mogoşoaia

Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia a fost, de Ziua Copilului, locul unei întâlniri speciale între Generaţia de Suflet şi cei mai tineri, dar pasionaţi suporteri, copiii din Zidul Galben, informează FRF.

Nu mai puţin de 800 de copii împreună cu însoţitorii lor au fost prezenţi la sesiunea de autografe şi la antrenamentul deschis, pentru a-şi susţine favoriţii înaintea meciurilor din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, cu Austria şi cu Cipru.

În tricouri galbene, cu steguleţe, eşarfe şi baloane tricolore, dar mai ales cu emoţie în priviri, micii suporteri au creat o atmosferă entuziasmantă, demonstrând încă o dată că legătura dintre Generaţia de Suflet şi Zidul Galben este una de neclintit. Deşi câteva picături de ploaie şi-au făcut simţită prezenţa, ele nu au reuşit să umbrească bucuria reîntâlnirii.

FOTO: Facebook Echipa naţională de fotbal a României
FOTO: Facebook Echipa naţională de fotbal a României

La eveniment a participat şi Ianis Hagi, care, deşi indisponibil pentru aceste meciuri, a dorit să-şi revadă colegii şi să salute copiii veniţi la eveniment. Zâmbete, strângeri de mână, autografe şi numeroase fotografii au transformat ziua de 1 iunie într-o amintire de neuitat pentru cei prezenţi.

Naţionala României a început pregătirile pentru partidele amicale cu Austria şi Cipru, programate astfel:

Sâmbătă, 7 iunie, ora 20:45 (ora locală): Austria – România, stadion Ernst Happel (Viena) – ANTENA 1

Marţi, 10 iunie, 21:45: România – Cipru, stadion Arena Naţională (Bucureşti) – PRIMA TV

 

Greta Thunberg şi Rima Hassan se îmbarcă pe o navă către Fâşia Gaza, în care cer ”sfârşitul genocidului şi ocupaţiei”

UPDATE RO-Alert la Praid pentru evacuarea a 45 de case/ Vicepremierul Tanczos Barna: Mergem pe precauţie maximă/ Declaraţiile ministrului Economiei/ Măsuri suplimentare