„Căpițele aurii de fân în formă de picături au fost un simbol al vieții rurale în România timp de sute de ani. Aceste căpițe înalte de 3 metri reprezintă deznodământul a zilele întregi de muncă grea depusă de familii, de la copii până la bunici, în toiul verii. Împreună, ei taie iarba înaltă până la talie, o lasă să se usuce la soarele fierbinte și o stivuiesc pentru a fi depozitată pe timpul iernii, pieptănând fânul în jos pentru a-l proteja de vânturile aspre, ploile abundente și zăpadă”, arată publicația britanică
În sezonul rece, aceste rezerve de fân sunt folosite pentru hrana animalelor, iar munca depusă este una comunitară, care asigură beneficii nu doar oamenilor, ci și ecosistemului.
Cercetările arată că aceste pajiști sunt printre cele mai bogate ecosisteme terestre din punct de vedere al biodiversității, pline de lăcuste, fluturi și păianjeni, precum și peste 100 de specii de ierburi și flori, inclusiv lathyrus nissolia, sânziene și sipici. Activitatea umană este cea care face ca aceste habitate să fie atât de bogate pentru viața sălbatică: sute de specii de plante, păsări și insecte s-au adaptat de-a lungul secolelor de cultivare și recoltare a pajiștilor, ciclurile lor de viață împletindu-se cu agricultura, scrie The Guardian.
România găzduiește unele dintre cele mai mari pajiști din Europa care încă sunt gestionate prin metode tradiționale. Studiile citate de publicația britanică arată că acestea pot fi mai bogate în faună sălbatică decât rezervațiile naturale.
„Din mai până în iulie, înainte ca fânul să fie cosit, acestea sunt pline de flori sălbatice și insecte. România este casa unora dintre cele mai mari pajiști din Europa încă gestionate prin metode tradiționale. Dar pe măsură ce agricultura modernă își face apariția, căpițele de fân devin un simbol al unui mod de viață pe cale de dispariție”, subliniază cotidianul britanic.
Sarig Attila, un fermier din Ghimeș-Făget, o localitate montană din Carpații Orientali, și-a exprimat îngrijorarea față de transformările accelerate care afectează pajiștile tradiționale.
„Iubesc locul în care am crescut. Văd valoarea enormă în ceea ce au creat strămoșii noștri – atingerea lor blândă asupra naturii, respectul lor pentru ea și modul în care lucrează câmpurile, creând o biodiversitate atât de bogată”, a declarat el pentru The Guardian.
Satul său, cu aproximativ 5.000 de locuitori, a fost autosustenabil timp de 400 de ani, dar mecanizarea și migrarea tinerilor schimbă rapid modul tradițional de viață.
„Etnoecologii au descoperit că mulți săteni (de aici) pot numi mai mult de 120 de specii de plante. În cea mai mare parte a Europei de Vest, apariția îngrășămintelor artificiale a pus capăt pajiștilor bogate în faună sălbatică care odinioară acopereau zona rurală”, scrie The Guardian.
Publicația amintește că, din anii 1930, Marea Britanie a pierdut 97% din pajiștile sale cu flori sălbatice, iar România riscă să urmeze același drum.
The Guardian subliniază că schimbările sunt rapide și în România:
„Lucrurile se schimbă rapid și în România: pe măsură ce tinerii părăsesc satele în căutarea de muncă în alte părți ale Europei, oamenii și caii sunt înlocuiți de mașini și îngrășăminte”.
Attila confirmă această realitate:
„Nu a existat aproape nicio schimbare în 300 sau 400 de ani, iar acum, în ultimii 30 de ani, totul se schimbă extrem de repede. În ultimii ani se schimbă cu viteza fulgerului”.
Dacă în trecut toată munca era făcută manual, acum în Ghimeș-Făget au apărut mașini de tăiat iarba și tractoare care eficientizează procesul. Attila spune că a devenit dificil să găsească oameni care să-l ajute la cosit, iar folosirea mașinilor este mai accesibilă.
Fermierul atrage atenția că pierderea pajiștilor tradiționale de fân afectează întreaga biodiversitate:
„Se întâmplă peste tot. Nu sunt suficienți oameni pentru a face treaba – tinerii abandonează satul. Pentru mine, este trist. Văd o valoare enormă în acest lucru, dar noua generație nu o vede”, a încheiat el.
