in ,

FT: Nvidia discută cu șeful Arm, Rene Haas, pentru a-i succeda lui Huang

FT: Nvidia discută cu șeful Arm, Rene Haas, pentru a-i succeda lui Huang

Board-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potențial succesor al lui Jensen Huang și l-a abordat pe șeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunțat vineri Financial Times (FT), citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, și-a anunțat joi demisia din pozițiile de CEO și președinte al Consiliului de Administrație, lăsând industria inteligenței artificiale (AI) fără cel mai important promotor al său și aruncând o umbră de incertitudine asupra viitorului producătorului de cipuri pe care l-a transformat într-o forță dominantă în domeniul AI.

Haas este printre cei câțiva candidați luați în considerare pentru a-i succeda lui Huang și nu există garanții că-i va fi oferită slujba sau că o va accepta, a indicat FT.

Reprezentanții producătorului britanic de cipuri nu au dorit să comenteze, iar cei ai Nvidia nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta.

Huang este cofondator al Nvidia și al patrulea cel mai mare investitor în cadrul companiei, cu o participație de aproximativ 3,61%.

În ultimele zile, presiunile la adresa lui Huang s-au intensificat, după apariția unor informații conform cărora ar fi avut o relație cu o femeie de afaceri chineză, suspectată de autoritățile americane de spionaj în favoarea Beijingului.

Plecarea lui Huang de la Nvidia aruncă această companie, evaluată la 4.000 de miliarde de dolari, într-o stare de incertitudine și amenință să destabilizeze ecosistemul AI. Huang a contribuit semnificativ la finanțarea acestui ecosistem, direcționând rezervele tot mai mari de numerar ale Nvidia către furnizorii de servicii cloud, alți furnizori și cele mai importante laboratoare de cercetare din industrie.

De asemenea, plecarea lui Huang ar putea avea consecințe majore asupra politicii SUA privind exporturile de cipuri, având în vedere eforturile lui Huang de a menține accesul pe piața chineză, precum și relațiile sale strânse cu președintele american Donald Trump. Duminică, Trump a declarat că Huang a ”făcut o treabă extraordinară pentru țara noastră”.

Timp de mulți ani, Nvidia a fost cunoscută în principal în rândul pasionaților de jocuri video care căutau plăci video performante. Însă capacitatea cipurilor Nvidia de a efectua numeroase calcule simultan le-a transformat în elementele de bază ale boom-ului inteligenței artificiale (IA) și într-o miză strategică în cursa dintre SUA și China pentru dominarea acestei tehnologii. Acest lucru a propulsat, de asemenea, Nvidia pe poziția de cea mai valoroasă companie din lume.

Această situație l-a transformat pe Huang într-un CEO de talia unui star rock, asaltat de fani în Taiwan și Coreea de Sud, care îi cer să le semneze cărți, postere și, uneori, chiar părți ale corpului. Influența sa este atât de mare, încât cotațiile bursiere au reacționat chiar și la simpla menționare a unor companii de către el, în cadrul diverselor evenimente.

Cu toate acestea, atenția asupra conduitei lui Huang s-a intensificat în ultimele zile, în urma unor dezvăluiri privind relația sa cu Alice Huang, fostă directoare la Megaspeed, o companie de servicii cloud cu sediul în Singapore, despre care autoritățile americane susțin că a lucrat pentru serviciile de informații chineze.

Potrivit relatărilor din presă, Washingtonul a investigat și compania Megaspeed, un partener oficial privilegiat al Nvidia în domeniul cloud, care beneficia de acces prioritar la cipuri, din cauza suspiciunilor că ar fi ajutat China să obțină cipuri avansate pentru AI, ale căror exporturi sunt restricționate de autoritățile americane.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina

VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina

România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare

România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare