in ,

Fundația Regală Margareta: Peste 4.400 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în primele șase luni ale anului

Fundația Regală Margareta: Peste 4.400 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în primele șase luni ale anului

Linia socială gratuită Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, operată din 2015 de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat în prima jumătate a acestui an 4.425 de apeluri din întreaga țară.

Dintre acestea, 830 de persoane – seniori și aparținători – au sunat pentru prima dată și aproximativ 520 de apelanți recurenți au revenit către serviciu pentru informare, consiliere socială, sprijin practic sau suport emoțional, informează, luni, Fundația într-un comunicat transmis AGERPRES.

Peste jumătate dintre apelanții noi, 51%, locuiesc singuri și cele mai multe solicitări au vizat informații practice, servicii de îngrijire și suport în raport cu gradul de dependență, sprijin material sau financiar și sprijin emoțional.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în 2026 se observă o concentrare mai puternică pe nevoi sociale concrete și urgente. Dacă în primul semestru din 2025 interesul pentru activități de viață activă și educație digitală urcase în topul solicitărilor, în 2026 revin în prim-plan nevoile esențiale: informare, îngrijire, sprijin material și suport emoțional.

Pe primul loc se menține nevoia de informații utile, verificate și adaptate situației fiecărui vârstnic, în primele șase luni ale anului, 309 seniori primind informații diverse despre servicii sociale, drepturi, instituții, proceduri, resurse disponibile în comunitate sau soluții pentru situații punctuale.

Pe locul al doilea se află nevoia de îngrijire și suport în raport cu gradul de dependență, semnalată de 209 apelanți. Seniorii sau aparținătorii lor au obținut informații despre îngrijire la domiciliu, cămine pentru persoane vârstnice, servicii medicale și sociale, sprijin pentru mobilitate sau proceduri de instituționalizare.

Solicitările de sprijin financiar și material ocupă locul al treilea, cu 108 apelanți care au fost îndrumați către resurse pentru alimente, produse de igienă, tichete sociale, ajutoare de urgență sau alte forme de sprijin disponibile prin instituții locale și organizații neguvernamentale.

Nevoia de sprijin emoțional este tot mai vizibilă, 69 de apelanți sunând pentru că se confruntă cu singurătatea, anxietatea, pierderea persoanelor apropiate sau lipsa unui sprijin constant. ”În acest context, 145 de seniori au beneficiat de serviciul de reapelare săptămânală, prin care primesc nu doar o conversație, ci și continuitate, atenție și încrederea că cineva îi caută în mod regulat”, precizează sursa citată.

Interesul pentru viață activă și participare socială rămâne prezent, cu 68 de apelanți care au primit informații despre activități pentru seniori, voluntariat, cluburi sau oportunități de socializare.

În primul semestru al anului, 60% dintre apelanții noi au fost femei și 40% bărbați.

Cei mai mulți apelanți se află în categoria de vârstă 70-80 de ani, care reprezintă 32% din totalul apelanților noi. Urmează persoanele între 50-60 de ani, multe dintre acestea aflate în situații de vulnerabilitate sau sunând în calitate de aparținători și seniorii între 80-90 de ani, 15%, cei între 65-70 de ani, 14%, iar 13% reprezintă exclusiv categoria aparținătorilor, sub 50 de ani.

51% dintre apelanții noi locuiesc singuri, 23% locuiesc cu partenerul, 17% cu alte persoane sau în cămin, 8% împreună cu copii sau nepoți și 1% nu au specificat.

Cei mai mulți apelanți provin din București și Ilfov – 228 de persoane, urmați de seniori din Transilvania – 163, Muntenia – 113, Moldova – 109, Oltenia – 50, Dobrogea – 37 și Banat – 32. În funcție de mediul de proveniență, 37,3% dintre apelanți au sunat din zone rurale și orașe mici, ceea ce confirmă nevoia de informare și sprijin în comunitățile unde accesul la servicii este mai limitat.

Înființat în anul 2015, ca răspuns la problema îmbătrânirii tot mai accentuate a populației, Telefonul Vârstnicului – serviciu social licențiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – cartografiază și răspunde nevoilor cu care se confruntă seniorii României, în baza solicitărilor exprimate de vârstnici proveniți din toate colțurile țării. În aproape 11 ani de funcționare, au fost gestionate 121.671 apeluri telefonice, cu 23.122 beneficiari unici, vârstnici care au primit informații necesare, consiliere socială, îndrumare, sprijin emoțional.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Buzău: Scoarță veche de peste 150 de ani donată muzeului; nu se mai regăsesc în arhitectura satului românesc (GALERIE FOTO)

Buzău: Scoarță veche de peste 150 de ani donată muzeului; nu se mai regăsesc în arhitectura satului românesc (GALERIE FOTO)

ANSVSA a aplicat amenzi de 64.500 lei în urma controalelor la adăposturile de câini

ANSVSA a aplicat amenzi de 64.500 lei în urma controalelor la adăposturile de câini