in ,

Funeraliile lui Ratko Mladic: Bosnia expulzează doi diplomați sârbi

Funeraliile lui Ratko Mladic: Bosnia expulzează doi diplomați sârbi

Ministrul bosniac de externe, Elmedin Konakovic, a anunțat marți expulzarea a doi diplomați de la Ambasada Serbiei de la Sarajevo, acuzând Belgradul că a ‘încălcat toate liniile roșii’ în timpul funeraliilor fostului comandant al armatei sârbilor bosniaci, generalul Ratko Mladic, desfășurate cu onoruri militare, relatează AFP.

Sicriul lui Mladic a fost acoperit cu steagurile Serbiei și Republicii Srpska, iar militari ai forțelor armate sârbe au executat focuri de armă ceremoniale, în timp ce era intonat cântecul patriotic sârb ‘Tamo daleko’.

Înmormântarea luni, la Belgrad, a lui Ratko Mladic, decedat la sfârșitul lunii august, la vârsta de 84 de ani, în centrul de detenție de la Haga, care a semănat cu un omagiu național la care au participat mii de persoane, a provocat reacții vehemente în Bosnia.

Ratko Mladic ispășea o condamnare pe viață pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise în timpul războiului din Bosnia și Herțegovina (1992-1995). El a fost condamnat pentru genocidul de la Srebrenica (estul Bosniei), în care peste 8.000 de bărbați și adolescenți bosniaci capturați au fost uciși în iulie 1995.

‘Am luat decizia să-i declar personae non gratae pe Milan Dulanovic, atașat militar la ambasada Serbiei, precum și pe Darko Maksimovic, consilier și reprezentant al BIA (serviciile de informații sârbe)’, a anunțat Elmedin Konakovic într-o conferință de presă la Sarajevo.

El a precizat că cei doi diplomați au la dispoziție 48 de ore pentru a părăsi țara.

‘Le recomandăm să respecte cu strictețe regulile statului nostru, Bosnia și Herțegovina’, a adăugat ministrul bosniac de externe.

‘Au depășit toate liniile roșii posibile cu ceea ce au făcut ieri și în zilele precedente odată cu primirea’ corpului lui Ratko Mladic, a mai spus el.

Cel puțin șase miniștri sârbi, inclusiv miniștrii apărării și justiției, precum și toți liderii de rang înalt ai Republicii Srpska (RS), au participat la înmormântarea lui Mladic, alături de Milorad Dodik, fostul președinte al RS, care rămâne ‘omul forte’ al entității sârbe.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au declarat marți pe X că prezența unor membri ai guvernului sârb la înmormântarea lui Mladic este ‘profund regretabilă’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Scădere de 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)

Scădere de 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)

UPDATE PNL: PSD pune televiziunea publică pe mâna AUR, partid extremist; să explice public

UPDATE PNL: PSD pune televiziunea publică pe mâna AUR, partid extremist; să explice public