Furnizarea apei a fost oprită, joi, în municipiul Curtea de Argeș și localitățile limitrofe, după spargerea unei conducte magistrale în timpul lucrărilor de modernizare a unei străzi.
‘În data de 16 iulie 2026 (…), apa va fi oprită din Stația de tratare a apei Cerbureni din cauza unei avarii majore produsă la conducta magistrală în zona Ivancea-Progresu, de către firma care efectuează lucrări în acea zonă. După repornirea stației de tratare, apa va avea o turbiditate mai mare, iar reumplerea și punerea în presiune a întregii rețele se va face în circa 3-4 ore în funcție de consum’, se precizează într-o informare transmisă de societatea Aquaterm locuitorilor din Curtea de Argeș și comunele Băiculești, Valea Iasului și Valea Danului.
Avaria s-a produs la mai puțin de două ore după ce Primăria Curtea de Argeș anunțase finalizarea, cu o săptămână înainte de termen, a primei etape a lucrărilor de modernizare de la Stația de Tratare a Apei Cerbureni, demarate în primăvară în contextul crizei apei potabile.
‘Au fost înlocuite conductele și instalațiile de filtrare, schimbat nisipul filtrant și duzele, curățate și dezinfectate bazinele, iar stația a fost dotată cu un sistem modern de monitorizare în timp real a calității apei. Totodată, clădirea și bazinele au fost renovate, investiția contribuind la creșterea siguranței și calității apei furnizate locuitorilor din Curtea de Argeș’, a transmis administrația locală.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a anunțat, pe 18 iunie, că apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș și comunele limitrofe îndeplinește condițiile de potabilitate. A fost pentru prima dată, după mai mult de șapte luni, când analizele efectuate au indicat faptul că apa de la robinet nu prezintă riscuri pentru consumatori.
Ca urmare a creșterii turbidității, în contextul lucrărilor programate efectuate la amenajarea hidroenergetică Vidraru, apa furnizată prin rețeaua de distribuție care deservește municipiul Curtea de Argeș și comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești, cu o populație totală de circa 40.000 de locuitori, nu mai era potabilă de la începutul lunii noiembrie 2025.
Societatea Aquaterm a informat, încă din data de 10 noiembrie 2025, că turbiditatea apei brute din canalul de la Oești, unde sunt situate prizele de apă, a fost cu mult mai mare decât capacitatea de filtrare a Stației de tratare de la Cerbureni. Ulterior a fost depistată în apă bacteria Clostridium perfringers, iar mai târziu a fost confirmată prezența enterococilor intestinali.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș a decis, în luna februarie, instituirea stării de alertă în municipiul Curtea de Argeș, după depistarea bacteriei Clostridium perfringers în apa din rețeaua de distribuție. Administrația locală a pus la dispoziția populației, împreună cu Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, 20 de bazine cu apă potabilă alimentate în permanența de o cisternă a pompierilor.
În luna martie, societatea Aquaterm a început lucrările de modernizare a stației de tratare a apei, după ce Guvernul a aprobat, pe 24 februarie, măsuri pentru soluționarea situației de urgență privind alimentarea cu apă din municipiul Curtea de Argeș. Executivul a permis autorităților locale să finanțeze obiective de investiții noi pentru reabilitarea filtrelor de nisip și a instalației hidraulice din galeria edilitară a filtrelor aferente Stației de tratare a apei Cerbureni, înainte de aprobarea bugetului local.


